Pe Ionel Muscalu îl cunosc de foarte mult timp. Aproape că nu mai ştiu dacă era primăvară sau toamnă, ceea ce ştiu cu certitudine este că a rămas acelaşi om neschimbat, indiferent de funcţii sau preamăriri. Chiar şi atunci când era ministru secretar de stat, piaţa şi-o făcea ca orice muritor de rând şi atunci ca şi acum şomer fiind, zâmbetul său sincer neumbrit de rutina politicianului te fac să simţi că eşti partener egal în faţa morţii sau chiar a nemuririi. Mă bucur că sunt contemporan cu astfel de om care a înţeles că a fi OM este mai presus decât mizeria unei situaţii efemere,  spun acest lucru deoarece sunt oameni care atunci când vremelnic ajung în vârful muntelui de bălegar al politicii româneşti  uită de unde au plecat, uită cine sunt, încercând să pară ceea ce de fapt nu sunt, devenind ridicoli în aşa hal încât dacă ar mirosi prostia de care dau dovadă până şi sconsul ar mirosi mai frumos. Din acest motiv mă bucur că Neluţu Muscalu, aşa cum îi spun majoritatea giurgiuvenilor, este OM înainte de a fi politician. De curând, în cadrul unei conferinţe de presă l-am văzut pe Ionel Muscalu suferind pentru suferinţa giurgiuvenilor lui. Despre Giurgiu şi giurgiuveni a spus  …Noi PLR-ul în ceea ce ne priveşte ne gândim în primul rând la oameni. Pe tineri nu-i mai vezi seara în oraş , dar nu-i mai vezi nici ziua, iar în general, dacă-i vezi, îi vezi abătuţi, trişti pentru că asta este realitatea, trăim într-un oraş trist, un oraş mort, trăim într-un oraş fără perspective, într-o comunitate în care speranţa a cam dispărut, trăim din nefericire într-o societate care nu paote oferi nici un fel de speranţe şi cred că asta porneşte chiar de la atitudinea politicienilor şi anume că după ce au ajuns în nişte funcţii uită, asta e prima, uitarea, ei uită de ce au fost aleşi, ei uită ceea ce au promis, ei uită ce au fost aleşi să facă şi că nu au fost aleşi ca să facă pentru ei ceva, ci au fost aleşi să facă pentru ceilalţi ceva. Aproape fiecare dintre cei care au ajuns la un moment dat într-un scaun, au uitat să mai dea un tur al oraşului, deci să se uite aşa cum trebuie în oraşul acesta. Au uitat să stea de vorbă cu oamenii şi să-i privească, să-i vadă, nu să-i privească în ochi, să vadă pur şi simplu cu cine locuieşte în oraşul acesta pentru că am fost personal şocat să văd şi ştiam dar poate nu atât de dramatic, ca atunci când stai la coadă să cumperi pâine şi cel din faţa ta spune daţi-mi pâine de 10 lei că bani aştia îi am pentru două săptămâni. Asta este realitatea care nu contează, nu ţine de câţiva bani, realiataea care este în oraşul nostru în momentul de faţă şi pe care trebuie să încercăm să o schimbăm. Tot în această realitate este şi aceea când oamenii se duc cu reţetele compensate la farmacii şi spun daţi-mi jumătate din medicamente, ca şi cum ar cumpăra jumătate de viaţă pentru că, chiar compensate medicamentele tot mai costă ceva, iar acei oameni în vârstă nu au acel ceva care le mai trebuie să-şi cumpere tratamentul complet. Să stai acolo, în spatele omului respectiv îţi vine să bagi mâna în buzunar şi să spui poftim ia banii aceştia ca să-ţi poţi cumpăra tratamentul complet. Dar asta nu rezolvă problema pentru că data viitoare s-ar putea să nu mai găsească pe altcineva în spate care să-i zică ia-ţi tratamentul complet şi orice ar face medicul lui de familie care-i dă tratamentul, de fapt nu îl ajută fiincă el nu-şi poate permite din pensia mică pe care o are să-şi plătească şi tratamentul şi curentul şi televizorul şi telefonul şi ce mai are,  gunoiul etc. Ori în situaţia aceasta în care trăim şi care pare fără speranţă, trebuie să ducă la un proiect comun şi proiectul acela comun indiferent de numele celor care-l fac, trebuie să înceapă să unească cât mai mulţi politicieni în Giurgiu şi să nu mai ţină seama numai de stânga, dreapta, albastru, galben, roşu. Împărţirea pe culori şi pe celelate se vede că în timpul în care trăim nu a dat mari rezultate şi chiar dacă oraşul s-a dezvoltat în timp din punct de vedere al amenajărilor stradale, din punct de vedere al parcurilor pe ici pe colo, al aşa ziselor locuri de joacă pentru copii, sigur vă spun că putem găsi chiar în acest moment dacă ieşim pe stradă, găsim un miliard  de nereguli şi le vedem cu toţii dar nu despre acest lucru vreau să vă vorbesc şi despre faptul că în acest miliard  de nereguli trăiesc câteva zeci de mii de oameni care sunt trişti şi supăraţi şi care nu pot din punctul meu de vedere şi din punctul nostru de vedere, nu pot să aibă speranţa că mâine le va fi mai bine. Şi de aceea trebuie să găsim, să căutăm soluţiile care să schimbe nu numai percepţia, aproape că şi ideiile din capul oamenilor trebuiesc schimbate, pentru că vrem să vedem şi oameni zâmbitori în oraşul nostru, vrem să vedem oameni care au cu adevărat perspective…  Comentariile sunt de prisos.

I.C.MANDU