Traim intr-o tara in care totul a inceput sa creasca, inclusiv stresul si colesterolul …
Ieri, 18 martie m-am întâlnit cu un prieten în cel mai urât, dar cel mai ieftin supermarket din Giurgiu. Prietenul meu căuta, ca şi mine de altfel, produse ieftine, bune şi multe. Ne-am oprit cu cărucioarele lângă rafturile unde este expusă hrana pentru câini, unde nu încurcam pe nimeni, ca să mai schimbăm o vorbă. Şi aşa cum se întâmplă de obicei i-am adresat cea mai tâmpită întrebare pe care şi-o adresează oamenii ori de câte ori se întâlnesc. Ce mai faci? Răspunsul banal pe care-l ştiam dinainte să-l rostească, sunt convins că-l ştiţi şi dumneavoastră, a fost: Bine.
Când m-am uitat mai atent la chipul lui am realizat că săracul numai bine nu face. Obrajii neraşi, ochii adânciţi în orbite, cearcănele maronii mi-au creat convingerea că Gigel al meu este foarte amărât. Atunci, ţinând cont de prietenia care ne leagă încă din copilărie mi-am permis să-l întreb :
Gică ce se întâmplă cu tine? Te trădează faţa, fără să fi nevoit să spui nimic. Ce probleme ai frate ? Crezi că pot să te ajut cu ceva?
Se uită la mine şi bufneşte într-un râs nervos, necontrolat. S-a oprit din râs la fel de brusc cum începuse. Îşi şterse lacrimile din colţurile ochilor şi-mi spune:
Mă tu ştii care-i culmea culmelor?
Ştiu răspunsul la întrebarea asta de cel puţin 50 de ani, dar tac.
Ar fi culmea s-o şti şi p-asta. Ăsta-i răspunsul, bleandă. Parcă n-ai fi fost coleg cu mine. Cum dracu să nu fiu supărat! Am luat salariu…
Am înţeles, am spus eu. Ţi-ai luat faţa asta de om necăjit ca să nu faci cinste…
Înainte de a mai spune vreo prostie, taci şi ascultă. Îmi spuse aproape arţăgos. Am plătit regularizarea la curent. Am plătit apa şi canalul. Am plătit televizorul şi internetul. Am fost la farmacie şi mi-am cumpărat medicamentele mele şi-ale nevesti-mii. I-am trimis lui fi-miu 400 de lei să-i ajungă o lună de zile. Nu ştiu dacă ştii, dar este student la mate- fizică, ultimul an. Am cumpărături în coş fix de 40 de lei. Mai am în buzunar 300 de lei care trebuie să-mi ajungă să trăiesc eu şi nevastă-mea până pe 14 luna viitoare. Nevastă-mea, de când a dat-o în şomaj nici dracu nu a mai angajat-o la 50 de ani cu problemele medicale pe care le are. Am salariul net de 2.500 de lei. Spune-mi tu cum mama dracu să-i mai împart, ştii ? Spune-mi şi mie dacă ştii, pentru că eu unul nu ştiu. Şi ca să-ţi mai spun ceva ca să te dau pe spate, e a doua lună în care nu am plătit ratele la bancă. Ai înţeles cum stă treaba? Şi unde pui mai vine şi paştele! Pentru mine nu vine sărbătoare, pentru mine vine foc fratele meu!
Îl iau în braţe, aşa cum îl luam când când eram copii şi jucam fotbal pe Velodrom, jucam e fel de a spune, pentru că eu eram un tofolog, iar el juca ca un brazilian, eu de cele mai multe ori eram portar sau dacă jucau cu mingea mea eram arbitru. M-am dezlipit de el doar când un cunoscut comun m-a bătut pe umăr şi ne-a întrebat dacă nu cumva unul din noi pleacă în armată ? Ne-am desprins din îmbrăţişare aproape ruşinaţi şi ne-am îndreptat cu coşurile noastre mai mult nude spre casa de marcat să plătim. Afară ne-am mai strâns mâna odată şi ne-am despărţit.
Odată ajuns acasă am rugat-o pe nevăstă-mea să se ducă ea să ia cumpărăturile din portbagajul maşinii. După 33 de ani de căsnicie m-a simţit că sunt întors pe dos şi m-a lăsat în plata Domnului. Am intrat în sufragerie, am deschis fereastra şi am aprins ţigara pe care doctorii mi-au interzis s-o mai fumez. Trag un fum zdravăn, din ăla de se arde ţigara jumate şi pornesc televizorul.
Pe majoritatea canalelor de ştiri nu se vorbeşte decât despre Ghiţă, Coldea şi Kovesi. Ghiţă sărmanul arăta el nişte fotografii pe care le-a făcut cu Kovesi când erau prieteni. Dar acum nu mai sunt, că l-a dat în gât şi unde pui vrea să-l mai bage şi la puşcărie. Toţi ciorditorii, manglitorii din ţara asta acum se dau de victime ale sistemului, tot de ei inventat. Să-i ia dracu pe toţi, aşa spune mama când vede că pensia nu i-a crescut cu un leu în timp ce la televizor se spune că s-au mărit pensiile. Pe toate canalele media ni se oferă pâine şi circ în timp ce noi ne pierdem identitatea şi am ajuns slugile străinilor, atât în afara graniţelor, dar ce-i şi mai grav, am ajuns slugile străinilor în propria ţară!
De regulă noi oamenii percepem realitatea funcţie de ceea ce vedem, sau mai de grabă de ce suntem lăsaţi să vedem. Şi nu de puţine ori mă întreb: Oare ceea ce văd este sau nu este cu adevărat perspectiva realităţii ? …
I.C.MANDU