Toma Petcu doreste ca ALDE Giurgiu sa aiba cel putin un deputat si un senator in urma alegerilor parlamentare …

Azi, 27 octombrie, reprezentanți ai  formațiunii politice ALDE Giurgiu au depus dosarele candidaților pentru alegerile parlamentare din iarna acestui an. Ocupanții primelor poziții din listele de candidați au făcut scurte declarații de presă, ocazie cu care au spus :

Toma Petcu

„ Prima mea speranță este legată de electori, de alegători în sensul că aștept o prezență masivă la vot, cu toate că condițiile meteo nu vor permite acest lucru. Îmi doresc o prezență masivă la vot pentru a avea foarte clar o imagine a ceea ce doresc cetățenii, nu ceva asemănător cu alegerile locale când în urma unui absenteism destul de accentuat pe municipiu toată lumea poate să discute despre aceste alegeri. Îmi doresc o prezență masivă pentru că am încredere în alegători, în giurgiuveni, atât la nivelul municipiului,  cât și în județ, că pot să-și exprime foarte bine votul. Legat de partid îmi doresc cel puțin un deputat și un senator, dar în același timp este foarte important pentru noi să consolidăm ALDE la nivelul județului așa cum am realizat la alegerile locale. Să dăm o imagine foarte clară că suntem al treilea partid atât la nivel național cât și pe plan local și o dată cu intrarea în Parlament a acestui partid pentru prima dată să putem fi la guvernare împreună cu formațiunea alături de care cel puțin în ultimii doi ani de zile am colaborat foarte bine împreună și mă refer la PSD. ”

Vasile Mustățea a fost foarte scurt,  lăsând să se înțeleagă că rezultatele pe care partidul le va obține în această iarnă cu ocazia alegerilor parlamentare vor clasa ALDE pe poziția a doua ca cel mai important partid la nivel național .

Mariana Iancu

Eu vreau să-i asigur pe giurgiuveni că dacă mă vor alege senator al României cu siguranță nu voi vota creșterea salariilor și pensiilor speciale pentru parlamentari, cum au făcut parlamentarii giurgiuveni …. De asemenea vreau să-i asigur pe giurgiuveni că eu dacă voi fi senator al României voi lupta, mă voi bate, voi vorbi de la tribuna parlamentului pentru legi mai bune, drepte și corecte, nu mă voi ocupa de afaceri personale cum au făcut unii parlamentari giurgiuveni care acum sunt anchetați de către DNA … și de asemenea îi asigur că eu nu voi susține un guvern de tip PNL- PDL  care să taie pensiile și salariile oamenilor … ”

I.C.MANDU

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *