Temperaturi-record pentru luna aprilie

Vremea va deveni deosebit de caldă duminică în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor ajunge chiar și la 28 de grade Celsius.

VREMEA SÂMBĂTĂ

Sâmbătă, vremea va deveni frumoasa şi se va încalzi uşor.

Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima va fi în jurul a 22 de grade.

VREMEA DUMINICĂ

Duminică, vremea va fi predominant frumoasă și va deveni mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 27 de grade, ușor mai ridicate în extremitatea sudică a teritoriului, 28 de grade la Giurgiu. În regiunile nordice, estice și centrale, precum și la munte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales după-amiaza și seara, dar numai izolat vor fi ploi de scurtă durată. În restul teritoriului cerul va fi mai mult senin. Vântul va avea trecător unele intensificări pe crestele montane. Dimineața, izolat vor fi condiții de ceață, îndeosebi în depresiunile intramontane.

VREMEA LUNI

Luni, vremea se va menține deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade la Constanta și 29 de grade la Drobeta. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice după-amiaza în zonele montane. Vântul va avea unele intensificări în zona montană înaltă, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. În zonele joase, dimineața, izolat vor mai fi condiții de ceață.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *