TANAR CERCETAT DUPA CE A INCERCAT SA INSELE TURISTI IN ZONA VAMII GIURGIU PREZENTANDU-SE DREPT POLITIST

Poliţiştii giurgiuveni au identificat un tânăr de 34 ani, din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu, care a încercat să înşele turişti în zona adiacentă Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, prezentându-se drept poliţist.

În data de 07.08.2015, ora 18.30, poliţiştii de la Poliţia Municipiului Giurgiu au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de U. C., un tânăr de 37 ani, din municipiul Bucureşti că, în timp ce se afla în zona Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu – Ruse, pe sensul de intrare în ţară, a fost oprit de o persoană necunoscută, care i-ar fi solicitat o sumă de bani, pe motivul că nu poartă centura de siguranţă.

În urma cercetărilor şi activităţilor investigativ – operative desfăşurate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Giurgiu a fost identificat J. M. G., un tânăr de 34 de ani, din municipiul Giurgiu, stabilindu-se că acesta s-a deplasat  în seara zilei de 7 septembrie a.c. în zona Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu – Ruse, şi fiind îmbrăcat cu obiecte vestimentare asemănătoare uniformei de poliţist a solicitat sume de bani unui conducător auto,turist, pe motiv că nu purta centura de siguranţă.

În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale, tentativă la înşelăciune şi lovire sau alte violenţe, faţă de bărbat fiind continuate cercetările în stare de reţinere, urmând ca la data de 10.09.2015 să fie prezentat în faţa instanţei de judecată în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *