Sute de medicamente dispar de pe piata! Bolnavii cronici acuza autoritatile ca nu iau nici o masura

Peste 1.500 de medicamente vor fi retrase de producători de pe piață, avertizează Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din Romania (COPAC), care le solicită autorităților să rezolve urgent problema lipsei de pe piață a unor substanțe.

Asociația atrage atenția că, potrivit unor informaţii oficiale transmise de Ministerul Sănătăţii Camerei Deputaţilor, un număr de 1.534 de medicamente vor fi retrase de producători de pe piaţă, fiind trimise notificări Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Dintre acestea, un număr de 313 nu ar avea o altă variantă de tratament disponibilă.

”Am semnalat acest lucru din 1 martie, am tras nenumărate semnale de alarmă, iar Guvernul României nu a întreprins absolut nimic. Situaţia este echivalentă cu o catastrofă şi totuşi nu se ia nicio măsură”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC, citat de News.ro.

Potrivit asociației, documentele Ministerului Sănătăţii arată o listă impresionantă de medicamente importante care pleacă la export și oferă și câteva exemple:

”Adalat (22.500 cutii/flacoane plecate) – pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, Amaryl (5.297 cutii) – pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2, Ampicilina (4.800 cutii), Arcoxia (28.202), Azarga (7.262) – pentru tratamentul glaucomului, Baraclude (2373) – pentru tratamentul Hepatitei B, Betaloc(r)zok (20.967) – pentru tratamentul hipertensiunii, Copaxone (730) – pentru tratamentul sclerozei multiple, Kepra (3.821) – pentru tratamentul epilepsiei, Mabtera (98) – pentru tratamentului Limfonului non-Hodkin”, se arată în comunicatul COPAC.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *