Stimate Domnule Florian Tincu,

În virtutea dreptului la replică, vă rog sa publicaţi în ziarul pe care-l deţineţi „Jurnal Giurgiuvean”, dar si în editia electronica, următorul text,  ce se constituie a fi un un drept la replică, urmare articolului „Fără să-și vadă bârna din ochi, Dumitru Beianu îi acuză pe jurnaliștii giurgiuveni că anumiți politicieni le-a ”cumpărat bunăvoința”!  care face referire la persoana mea şi legătura cu Televiziunea „Valahia”:

„Aţi avut ocazia să parcurgeţi, ca participant, demersul făcut de amândoi pentru a o convinge pe d-na Mariana Mitroi, administrator, de avantajele reciproce ale alocării unui timp de emisie, în grila postului, pentru emisiunea dvs. Eu am înţeles, nespecialist fiind, că nu aţi convenit asupra detaliilor procedurale legate de CNA şi, astfel, colaborarea a intrat în impas. Vă asigur că acesta este singurul motiv real, administratorul având deplina responsabilitate a deciziilor legate de funcţionarea postului. Tot în cadrul discuţiei, confirm că v-am destăinuit intenţia mea de a încuraja depunerea unui proiect cu finanţare europeană pentru dotarea tehnică a studioului. Sper să fie al doilea proiect câştigat, secretul  primului fiind doar priceperea d-lui Puiu Marin, elaboratorul documentaţiei, un om pe care îl recomand tuturor celor interesaţi.

Ţinând cont de curiozitatea Dvs. precizez că, spaţiul în care funcţionează televiziunea aparţine unei firme la care sunt asociat şi este pus la dispoziţie prin contract de comodat. De aici şi discuţiile purtate în contradictoriu, cândva, cu dl. Lucian Iliescu privind evoluţia televiziunii.

Numele asociaţilor societăţii Romprod, bilanţuri şi balanţe din orice perioadă, care vă interesează, sunt informaţii ce pot fi puse la dispoziţie de către Registrul Comerţului oricărui solicitant. Ce vor releva aceste documente este că eu, Dumitru Beianu, nu am fost şi nu sunt implicat în deţinerea sau administrarea firmei şi, mai important, după ştiinţa mea, firma nu a distribuit niciodată dividende.

Este adevărat că susţin  colectivul televiziunii „Valahia”, dar fără să beneficiez de vreo promovare specială, deoarece recunosc că rolul presei este tot mai necesar într-o societate lipsită de repere  morale. Referitor la efortul pe  care îl fac în sensul acesta se poate justifica integral, din punct de vedere financiar.

Mă bucur, cu anticipaţie, că dvs. respectaţi instituţia dreptului la replică şi, astfel, putem contribui la clarificarea unor astfel de situaţii şi în perioada următoare.”

Dumitru Beianu

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *