Sportul, mişcarea şi nutriţia sănătoasă ne scapă de stres, a declarat preşedinta organizaţiei municipale de femei a PSD Giurgiu…

Joi 19 februarie, la conferinţa săptămânală a PSD Giurgiu a participat şi preşedinta organizaţie municipale de femei doamna Petronela Săndulescu , care a dorit să reamintească giurgiuvenilor rolul pe care l-a avut evnimentul desfăşurat  marţi 17 februarie, la Ateneul Ioan Bălănescu, eveniment organizat sub egida organizaţiei municipale a femeilor din PSD-ul giurgiuvean. Despre acest eveniment la care a fost prezentă şi cunoscuta nutriţionistă Gabriela Nedelea precum şi copii care fac sport de performanţă, mai exact dans sportiv şi anume Kangoo Jumps, Pilates şi Aerobic doamna preşedintă a spus –  După cum este ştiut tot mai multă lume se confruntă cu probleme de obezitate datorate în special sedentarismului. Sunt foarte mulţi oameni cu tendinte spre obezitate şi ceea ce este foarte grav, aceste tendinţe se manifestă în rândul tinerilor,  care preferă să stea ore în şir în faţa unui calculator, în pofida mişcării şi a sportului.  Ţinând cont de aceste aspecte care contribuie în mod negativ asupra organismului uman, m-am gândit eu, care sunt adepta unui stil de viaţă sănătos să realizăm în Giurgiu un eveniment prin care să îi facem pe oameni să înţeleagă că este foarte bine pentru sănătate să îmbine în mod armonios sportul şi nutriţia.  Prin acest eveniment am dorit să ne adresăm tuturor persoanelor indiferent de vărstă,  care doresc să facă sport şi care iubesc stilul de viaţă sănătos să ni se alăture,  pentru că acest mod de viaţă este demonstrat  prin studiile făcute de specialişti că în momentul în care îmbinăm sportul, mişcarea şi nutriţia sănătoasă, devenim mai optimişti şi  avem un alt tonus.  În încheiere doamna Petronela Săndulescu a făcut precizarea că astfel de evenimente vor continua pe tot parcursul anului.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *