Spectacol grandios de muzica populara la Giurgiu

Consiliul Judeţean Giurgiu, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu a organizat în perioada 8 – 9 iunie 2016 cea de a XXXII-a ediție a Festivalului concurs internațional de muzică populară ”Pe marginea Dunării”.

Festivalul și-a propus descoperirea şi promovarea celor mai talentaţi interpreţi de muzică populară, punerea în valoare a cântecului popular din diferite zone folclorice ale ţării și de peste hotare, precum şi a portului popular .

Această manifestare a fost deschisă interpreţilor amatori și  solişti vocali de muzică populară.

La concurs au fost invitaţi să participe solişti vocali din toate zonele folclorice ale ţării, dar și de peste hotare având vârste cuprinse între 16-50 ani . Aceştia au interpretat câte două cântece, din care unul fără acompaniament muzical (doină sau baladă), specific zonei pe care o reprezintă şi un cântec cu acompaniament muzical.

Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra „Lăutarii”, condusă de dirijorul Nicolae Botgros.

Concursul s-a desfăşurat sub formă de spectacol cu public. Jurizarea a fost făcută de personalităţi din domeniu.

Laureații festivalului au fost:

916942d3-7804-48ec-97ea-d061a4649836

  1. Bugnar-Lacatiș Ionela Cristina-23 ani din comuna Tiha Bârgăului, jud. Bistrița – TROFEU
  2. Baschir Emilia-17 ani din Tulcea, jud. Tulcea – PREMIUL 1
  3. Popov Violeta-21 ani din Chișinău, Republica Moldova – PREMIUL 1
  4. Alexandru Simona-24 ani din București – PREMIUL 2
  5. Cocos Ionut- 20 ani din comuna Vlădeni, jud. Ialomița – PREMIUL – 2
  6. Iancu Dan Alexandru-29 ani din comuna Drăgănești Olt, jud. Olt – PREMIUL – 3
  7. Chiriac Ina- 25 ani din comuna Prisăcan, jud. Iași – PREMIUL – 3

8 Mihalache Florin-22 ani din București – MENTIUNE

9 Hojbota Maria Ana- 19 ani din comuna Mănăstirea Humorului, jud. Suceava – MENTIUNE

10 Kohut Delia- 20 ani din localitatea Solotvino, Ukraina – PREMIU SPECIAL

11 Dejan Luminita Maria- 21 ani din comuna Alma, jud. Sibiu – PREMIU SPECIAL

12 PARASCHIVU OANA MARIA- 23 ani din Târgu Jiu, jud. Gorj – PREMIU SPECIAL

13 VATAFU IULIA- 17 ani din comuna Ciorăști, jud Vrancea – PREMIU SPECIAL

14 KIRILOV PETER- localitatea Popovo, Bulgaria – PREMIU SPECIAL

51070514-4056-428f-9c29-e4a6ce8a631a1c6f440f-93d0-4a0c-81d9-85da1ba7d2e0

Adevărații câștigători ai festivalului au fost giurgiuvenii care au participat în număr foarte mare, semn că valorile tradiționale sunt iubite și respectate la justa lor valoare. Efortul depus de organizatori a fost răsplătit de aplauzele celor care simt și trăiesc românește. Maestrul Nicolae Botgos, alături de formația sa i-a transformat pe toți participanții în adevărate flori din grădina minunată a cântului și portului traditional. Nu știu care au fost criteriile care au stat la baza stabilirii câștigătorilor de către membrii juriului, dar după umila mea părere, toți participanții s-au prezentat ca niște adevărați profesioniști, care au confirmat și cu siguranță vor confirma în continuare, că sunt demni să poarte  cu mândrie minunatul strai țărănesc, iar cu vocile lor minunate să cânte și să-i încânte pe iubitorii de muzică populară.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *