Specialistii avertizeaza: va ploua in noaptea de miercuri spre joi…cu stele

Aproape o sută de stele căzătoare pe oră vor putea fi văzute pe cer în noaptea de miercuri spre joi, acesta fiind practic punctual culminant al Perseidelor.
Societatea Astronomică Română de Meteori informează că acest moment de activitate maximă va fi foarte uşor de observat anul acesta, pentru că cerul va fi liber, fără lumina satelitului natural al Pământului, pe 14 august fiind Lună nouă.

Curentul de meteori Perseide, unul dintre cele mai strălucitoare fenomene de acest tip, are loc în fiecare an, între 17 iulie şi 24 august. Meteorii apar ca dungi trecătoare de lumină cu durata mai mică de o secundă, dar cele mai strălucitoare lasă în urmă trasee de gaze vaporizate şi molecule de aer, care pot dura câteva secunde până să se estompeze, potrivit site-ului de specialitate LaStele.ro.

De unde vin Perseidele? În fiecare an, începând cu 17 iulie şi până pe 24 august, Pământul trece prin calea orbitală a cometei Swift-Tuttle, “părintele” Perseidelor. Resturi de la această cometă ajung în atmosfera superioară a Pământului cu viteza de 210 mii de kilometri pe oră, luminând cerul în timp ce ard.

Punctul aparent din care par să vină Perseidele se găseşte în constelaţia Perseu, în apropiere de celebrul Roi Dublu. Prin urmare, ploaia de meteori este numită în onoarea constelaţiei Perseu.

Stelele căzătoare se numesc “meteori” şi reprezintă de fapt dârele luminoase care se văd uneori noaptea pe cer şi sunt produse de “meteoroizi”, obiecte cosmice care intră în atmosfera terestră.

Ca dimensiune, un meteoroid este mai mic decât un asteroid, iar dacă obiectul supravieţuieşte frecării cu aerul, va cădea pe sol, caz în care se numeşte “meteorit”.

Cei mai mulţi meteoroizi care intră în atmosfera Pământului sunt însă atât de mici, încât se pot vaporiza complet şi nu ajung niciodată la suprafaţa planetei.

Cum putem vedea Perseidele? Nu avem nevoie de echipamente speciale pentru a ne bucura de acest spectacol pe timp de noapte şi nici măcar nu trebuie să cunoaştem constelaţiile. Nu ne trebuie decât un cer întunecat şi răbdare. Un cer deschis este esenţial pentru că aceşti meteori pot zbura pe cer în multe direcţii diferite.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *