Sfintii Trei Ierarhi. Sarbatoare mare astazi in calendarul ortodox 2017

Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gur de Aur sau Sfinţii Trei Ierarhi au un loc aparte în pantheonul marilor ierarhi şi sfinţi ai bisericii creştine, motiv pentru care sunt sărbătoriţi laolaltă, pe 30 ianuarie.

Sfinţii Trei Ierarhi. După ce, în prima zi a Noului An, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare, apoi, pe 25 ale lunii, pe Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, pe 27 ianuarie şi pe 13 noiembrie pe Sfântul Ioan Gură de Aur, vine şi 30 ianuarie, zi în care cei trei mari învăţători creştini sunt celebraţi laolaltă. E o sărbătoare mare, ce trebuie respec-tată, căci joacă un rol deosebit în tradiţia religioasă.

Sfinţii Trei Ierarhi. Spre sfârşitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi, pe care îi prăznuim pe 30 ianuarie, oamenii întrebându-se care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. După câţiva ani de la declanşarea neînţelegerilor, cei trei sfinţi au început să i se arate aievea, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, fericitului i-au apărut cei trei sfinţi împreună. Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfântului Ioan ne arată modul în care sfinţii conlucrează-cu Dumnezeu şi între ei -, aşa cum şi noi trebuie să ne unim, în cuvânt şi în lucrare:

Sfinţii Trei Ierarhi. ”După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul sau, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţă noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu această pe creştini, că noi în faţă lui Dumnezeu, una suntem”. În urmă acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel şi disputele din capitală, lumea unindu-se în sărbătorirea împreună a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Teologul şi a Sfântului Ioan Gură de Aur. Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox din întreagă lume.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfinţii Trei Ierarhi

  • acum e bine să se împace rudele după lungi dispute.
  • toate proiectele comune concepute în această zi vor aduce prosperitate.
  • în această zi nu se fac treburi casnice: nu se spală rufe şi nu se mătură pentru a evita pericolul de înec, de întâmplări violente sau infirmitate.
  • în această zi nu este bine să împrumuţi lucruri din casă ca să fi ferit de pagubă.
  • în anumite zone se aduc ofrande pentru morţii neîmpărtăşiti: gospodinele merg la biserică şi apoi împart colivă, fructe şi peşte la trei bărbaţi, în memoria celor decedaţi din familie.
  • Sfântul Grigorie Teologul este apărătorul văduvelor: acestea trebuie să se roage şi să ceară ajutor Sfântului dacă au probleme şi necazuri.
  • gospodina care nu respectă sărbătoarea, spală rufe şi aruncă lături în curtea casei, după ce a împărţit ofrande pentru morţi, poate rămâne văduvă.
  • femeile care au păcătuit făcând un avort e bine să facă pomeniri şi să împartă ofrande a pentru fi iertate.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *