SFARSITUL LUMII vine în luna septembrie??? Ce spun specialistii în astrologie si fizica pamantului

Sfarsitul lumii este „programat” in luna septembrie, sustin specialistii in mai multe domenii, de la astrologie, la fizica pamantului. Mai multe evenimente vor avea loc peste aproximativ doua luni, care vor determina cataclisme uriase!

Cele cinci posibile scenarii ale sfarsitului lumii in luna septembrie au fost prezentate pe larg si la postul BBC, intr-un serial de cinci episoade. Primul eveniment care ar putea determina cataclisme serioase este prabusirea unui metorit sau o cometa in Oceanul Atlantic, care va provoca un tsunami urias. Astronomii cred ca este vorba despre cometa Philae, de patru kilometri diametru, pe care sonda Rosetta a ajuns in 12 noiembrie 2014, potrivit Cancan.ro.

Al doilea motiv de ingrijorare, cel putin pentru America de Nord, este eruptia vulcanului Yelowstone, care prezinta semene serioase de activitate.

Nu in ultimul rand sunt asteptate o serie de noi experimente la acceleratorul de particule de la CERN, oamenii de stiinta temandu-se de o explozie uriasa care ar distruge jumatate din Europa. CERN, Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara, care se afla la granita dintre Elvetia si Franta, este un real pericol pentru omenire, sustin unii cercetatori. Ei au avansat ipoteza conform careia CERN ar fi cauza producerii cutremurului devastator din Nepal.

Luna septembrie este importanta si din punct de vedere spiritual. Un rabin de rang inalt, ultra-ortodox, Chaim Kanyevschi a anuntat poporul evreu, printr-o scrisoare, ca in septembrie 2015, la sfarsitul anului sabatic, sa se pregateasca, pentru ca Messia va reveni pe Pamant. Si astrologii inclina sa creada ca luna septembrie apartine schimbarilor, pornind de la configuratia planetelor. Astfel, pe data de 23 septembrie 2015, Pamantul va traversa orbita planetei Bennu, care a fost descoperita in 11 septembrie 1999, cu doi ani inaintea tragicelor evenimente din septembrie 2001. Pe aceeasi data, planetele Marte, Jupiter si Venus vor forma un triunghi isoscel in constelatia Leu.

Sursa – obiectiv.info

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *