SESRom împletim pentru viitor a creat 10 locuri de muncă în comuna Malu…

DSCF0560DSCF0550 Vineri 20 martie la căminul cultural din comuna Malu a avut loc lansarea proiectului “ Coeziune socială prin practicarea meseriilor tradiţionale în întreprinderi de economie socială ( SESRom ) “ prin care se doreşte “Promovarea incluziunii sociale”, proiect finanţat din Fondul Social European.  Acest proiect se adresează persoanelor de etinie romă. Din cadrul aceluiaşi proiect  în afară de comuna Malu mai fac parte : oraşul Budeşti şi comuna Brădeni. Cu această ocazie primarul comunei Malu, domnul Eugen Şoavă i-a avut ca musafiri pe ceilalţi doi primari implicaţi în proiect,  pe domnii deputaţi Ioan Viorel Teodorescu deputat de Giurgiu, Aurel Niculae deputat de Călăraşi, precum şi Puşcaş Iacob deputat de Sibiu. Domnul primar Eugen Şoavă a ţinut să-i mulţumească prin intermediul presei prezente la eveniment domnului Cezar Soare membru marcant al UNPR-ului, secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării,  datorită căruia DSCF0553acest proiect a reuşit să fie demarat. Despre rolul şi scopul acestui proiect domnul primar a spus – Acest proiect este deosebit de important pentru cetăţenii de etnie romă din localitatea noastră. Faptul că reuşim să asigurăm 10 locuri de muncă, ceea ce nu este suficient, necesitatea locurilor de muncă fiind  mult mai mare la nivelul comunei,   dar faptul că la cel puţin 10 oameni cu o situaţie materială extrem  de dificilă le putem asigura  un venit sigur garantat,  este de bun augur şi astfel de proiecte  îmi doresc să fie cât mai multe şi să continue. Perioada de desfăşurare a proiectului este de 12 luni. Activitatea desfăşurată este aceea de împletire a coşurilor de răchită şi după câte am înţeles există déjà solicitări venite din Germania pentru coşuri de răchită. Mă bucur sincer că şi datorită domnului deputat Ioan Viorel Teodorescu a fost  posibil ca acest proiect să fie implementat şi în comuna noastră.  A spus în încheiere domnul primar Eugen Şoavă.

 

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *