Senatorul Badalau invidiat pana si de maestrul I.L. Caragiale

Sunt absolut convins că dacă Caragiale ar fi reuşit să vadă conferinţa de presă ţinută de senatorul Niculae Bădălău la Giurgiu s-ar fi răsucit în mormânt de invidie. Nici nu ar avea cum să nu fie invidios pe prestaţia senatorului Niculae Bădălău care reuşeşte să-l pună în penumbră până şi  pe celebrul personaj Caţavencu, care spunea :

“După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional! “

Modul acesta de demagogie demnă de suburbiile unei mahalale a fost prezent pe toată durata conferinţei de presă. Cu mare greutate am rezistat să urmăresc un prim fragment din înregistrarea video a acestei “minunate” conferinţe de presă.

Am rămas perplex când am văzut cu câtă uşurinţă acest om poate face nişte afirmaţii care nu au absolut nicio legătură cu realitatea. Iată ce spune Bădălău în debutul conferinţei de presă:

“ Ştiţi că am avut o declaraţie că doamna prefect a lucrat foarte bine. … Am avut o discuţie cu doamna ministru de interne.     (Într-o altă declaraţie de presă a spus că a avut o discuţie cu doamna premier, care l-a asigurat că doamna prefect de Giurgiu nu va fi revocată. Poate tocmai urmarea  acestei discuţii a dus la revocarea prefectei de a doua zi. Despre ce a discutat cu ministrul de interne a uitat să mai spună.)

 Fie vorba între noi, şi-a mai băgat coada şi nişte giurgiuveni pe acolo, între ghilimele. Aşa … şi doamna Lavinia Crişu s-a retras din funcţia de prefect. Eu vreau să-i mulţumesc pentru activitate. A fost un prefect foarte bun, sper ca în continuare să o putem sprijini să aibă o funcţie în administraţia chiar centrală … “

Cred că domnul senator Niculae Bădălău dacă nu ştie, trebuie informat. Doamna prefect Nina Carmen Crişu nu s-a retras de bună voie şi nesilită de nimeni, domnia sa a fost revocată tocmai din cauza neîndeplinirii atribuţiunilor de serviciu şi nu pentru că, aşa cum declară domnul Bădălău, şi-a îndeplinit atribuţiunile cu cinste şi demnitate.

Din declaraţia lui Bădălău rezultă clar că primul ministru şi ministrul de interne au comis un abuz prin revocarea unui prefect perfect. Şi unde pui că decizia de revocare a fost luată în urma “cozilor unor giurgiuveni băgate pe acolo între ghilimele” . Cu alte cuvinte, conform spuselor senatorului avem de-a face şi cu ceva trafic de influenţă.

Sper ca mâine să am mai multă tărie şi să urmăresc conferinţa de presă până la final. Vom reveni. Pentru a-mi face mai mult curaj am să mă gândesc că urmăresc un film din cinematografia românească, în care rolul personajului principal a fost jucat magistral de actorul Dorel Vişan. Filmul se numeşte “Senatorul melcilor”.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *