Se schimba regulile la banci! Vezi ce drepturi ai!

Oficialii Uniunii Europene,UE, vor să vină cât mai mult în sprijinul celor  care intenționează să contracteze pe viitor un împrumut bancar.

Astfel, o Directivă europeană  are drept scop îmbunătăţirea măsurilor de protecţie a consumatorilor europeni, prin introducerea unor practici responsabile de creditare, în întreaga UE.

Conform acesteia datornicii vor beneficia de informaţii mai clare şi mai uşor de înţeles odată cu introducerea unei fişe europene de informaţii standardizate. Aceasta va permite celor interesaţi de un credit să înţeleagă mai bine riscurile asociate acordurilor ipotecare, să compare ofertele şi să identifice cel mai bun produs pentru nevoile lor, la cel mai bun preţ. Consumatorii europeni cei mai vulnerabili vor fi mai bine protejaţi în ce priveşte supraîndatorarea prin intermediul unor standarde aplicabile în întreaga Uniune referitoare la evaluarea bonităţii solicitanţilor de credit ipotecar,informează Comisia Europeană,CE.

„Acesta este un pas important în îmbunătăţirea gradului de informare a consumatorilor, dar şi în încurajarea creditării într-o manieră responsabilă. Un regim de tip paşaport european pentru intermediarii de credite va conduce către creşterea competitivităţii sectorului şi ar trebui să ofere noi oportunităţi de afaceri”, a declarat Jonathan Hill, comisarul european pentru stabilitate financiară, servicii financiare şi Uniunea pieţelor de capital.

Sursa libertatea.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *