Scumpiri oua, lapte. Petre Daea, decizie dupa cresterea preturilor

Consiliul Concurenţei a fost sesizat în legătură cu scumpirile apărute la alimente, în special la ouă, carne şi produse lactate, a apus ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Am sesizat Consiliul Concurenţei pentru a analiza situaţia pe care am găsit-o în piaţă în această perioadă, referitoare la scumpirile produselor alimentare, la ouă, lapte, produse din lapte – şi aici vorbim în special de unt, întrucât din analizele pe care le-am făcut am constatat că nu sunt motive obiective care să determine creşterea de preţuri.

Cerem sprijinul Consiliului Concurenţei pentru a vedea dacă nu cumva sunt elemente care vizează o înţelegere între comercianţi, pentru că altfel nu se explică. Ministerul Agriculturii a transmis deja o adresă oficială către Consiliul Concurenţei în care solicită instituţiei să analizeze scumpirea alimentelor”, a precizat Petre Daea.

Acesta susţine că „a luat la pas” în aceasta perioadă mai multe pieţe şi magazine din Bucureşti şi a constatat „anomalii şi lucruri de neînţeles”, în condiţiile în care nu au fost înregistrate creşteri în costurile de producţie, însă preţul alimentelor s-a dublat la raft, în unele cazuri.

„Am mers în pieţe şi în magazine şi am văzut care sunt preţurile la raft. Ne-am dus la producători ca să vedem care sunt costurile de producţie şi dacă în costuri au apărut modificări, ca urmare a scumpirii vreunui element ce compune costul de producţie şi am constatat că nu există. Poate doar acele mici modificări care apar în fiecare an, când temperaturile scad, dar care nu justifică scumpirile din piaţă. De aceea am solicitat Autorităţii de Concurenţă să facă o analiză, pentru a vedea dacă nu sunt alte cauze, întrucât Ministerul Agriculturii nu are instrumente şi nici prevederi legale pentru a interveni pe piaţa. Este o preocupare a mea, pentru a descifra cauzele scumpirii alimentelor, în condiţiile în care nu sunt creşteri pe costurile de producţie. De exemplu, carnea de porc a scăzut la producători, iar la raft creşte. Oul pleacă de la producător cu 36 de bani şi ajunge la raft cu un leu, iar la unt este o situaţie similară. Sunt anomalii şi lucruri de neînţeles”, a explicat ministrul Agriculturii.

Sursa dcnews.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *