S-a intamplat azi, 8 mai. Ziua Mondiala a Crucii Rosii

Pentru cei care vor să știe ce s-a întâmplat azi, 8 mai, de-a lungul anilor, am făcut o trecere în revistă a evenimentelor importante din această dată. La nivel internațional astăzi se sărbătorește Ziua Mondială a Crucii Roșii, iar în țara noastră, până în 1989, se sărbătorea Ziua Partidului Comunist Român.

Evenimente care s-au întâmplat azi, 8 mai

Pe 8 mai, în perioada comunistă se sărbătorea Ziua Partidului Comunist Român, fiind aleasă această dată deoarece în 1921 a avut loc la București Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăște transformarea în Partidul Comunist din România.

În 1972 a fost deschis oficial Muzeul Național de Istorie a României, cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană. La parterul său se află o copie la scară naturală a Columnei lui Traian din Roma.

  • 1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns la râul Mississippi și l’a denumit Río de Espíritu Santo.
  • 1657: Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, respinge coroana pe care i-o oferă Parlamentul.
  • 1794: Acuzat de trădare în timpul dominației revoluționarilor, chimistul francez Antoine Lavoisier, care colecta impozite pentru Ferme Générale, a fost judecat, condamnat și ghilotinat într-o singură zi, la Paris.
  • 1852: Premiera comediei Chirița în provincie, de V. Alecsandri.
  • 1877: În săpăturile de la Templul lui Hera conduse de germanul Ernst Curtius, s-a descoperit statuia lui “Hermes ținându-l pe micul Dionysos”. Lucrarea a fost atribuită sculptorului Praxiteles și a fost construită în jurul anului 340 î.Hr.
  • 1886: Farmacistul John Pemberton vinde în Atlanta, pentru cinci cenți, o sticlă dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care este mai cunoscut sub numele de Coca-Cola.
  • 1902: În Martinica a erupt vulcanul Pelée, distrugând orașul St. Pierre și omorând peste 30 000 de oameni.
  • 1921: A început, la București, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăște transformarea în Partidul Comunist din România.
  • 1970: Este lansat ultimul album al trupei Beatles, Let It Be.
  • 1972: A fost inaugurat Muzeul Național de Istorie a României.

Ce personalități s-au născut pe 8 mai

Victor Pițurcă s-a născut pe 8 mai 1956 în localitatea Orodel din județul Dolj. A fost un fost fotbalist român care a făcut parte din lotul echipei Steaua care a câștigat în 1986 Cupa Camionilor Europeni. Ca fotbalist, și-a petrecut mare parte din carieră la echipa Steaua București. A mai fost de trei ori selecționer al naționalei României, reușind să califice echipa la Campionatul European de Fotbal din 2000 și la cel din 2008.

  • 1753: Miguel Hidalgo y Costilla, preot și revoluționar mexican (d. 1811)
  • 1828: Henry Dunant, elvețian, fondator al „Crucii Roșii”, laureat al Premiului Nobel (d. 1910)
  • 1884: Harry S. Truman, al 33-lea președinte al Statelor Unite (d. 1972)
  • 1899: Friedrich Hayek, economist austro-englez, laureat Nobel (d. 1992)
  • 1903: Fernandel, actor francez (d. 1971)
  • 1906: Roberto Rossellini, regizor italian (d. 1977)
  • 1956: Ioan Ghișe, politician român
  • 1956: Victor Pițurcă, fotbalist și antrenor român
  • 1975: Enrique Iglesias, interpret spaniol de muzicăușoară
  • 1986: Adrian Ropotan, fotbalist român
  • 2003: Moulay Hassan, Prinț Moștenitor al Marocului

Celebritățile care au murit pe 8 mai

Antoine Laurent de Lavoisier a fost un chimist, filozof și economist francez care s-a năsut pe 26 august 1743 și a murit pe 8 mai 1794 când a fost decapitat pe ghilotină de revoluționarii francezi.

În calitate de chimist, Lavoisier a rămas în istorie pentru că a clasificat substanțele anorganice în oxizi, baze, acizi și săruri. De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci și a enunțat legea conservării masei substanțelor. A introdus noțiunea de element chimic și a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice. De asemenea, a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conține oxigen.

Eugène Henri Paul Gauguin, născut la 7 iunie 1848 și decedat pe 8 mai 1903, în Franța, a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

1794: Antoine Lavoisier, chimist francez (n. 1743)

1842: Jules Dumont d’Urville, explorator francez (n. 1790)

1873: John Stuart Mill, filosof englez (n. 1806)

1880: Gustave Flaubert, scriitor francez (n. 1821)

1903: Paul Gauguin, pictor francez (n. 1848)

1977: Ion Cârja, prozator român (n. 1922)

1985: Theodore Sturgeon, scriitor american (n. 1918)

1999: Dirk Bogarde, actor britanic (n. 1921)

Sărbători celebrate pe 8 mai

Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este o sărbătoare anuală a principiilor Mișcării Crucii Roșii Internaționale și a Semilunii Roșii. Ziua Mondială a Semilunii Cruce Roșii este sărbătorită în 8 mai în fiecare an. Această dată este aniversarea nașterii lui Henry Dunant, fondatorul Comitetului Internațional al Crucii Roșii (ICRC) și deținător al primului Premiu Nobel pentru Pace.

Prima zi a Crucii Roșii a fost sărbătorită la 8 mai 1948, iar titlul oficial al zilei s-a schimbat în timp și a devenit “Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii” în 1984

  • Ziua Tatălui în România (anul 2011, 2016)
  • Ziua Mondială a Crucii Roșii
  • Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Cuviosul Arsenie cel Mare, în calendarul Bisericii Ortodoxe
  • Ziua Partidului Comunist Român





Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *