Romania, tara saraciei-bogate: avem cea mai mare crestere economica din Europa, dar si cel mai sarac popor de pe continent

Romania, tara saraciei-bogate: avem cea mai mare crestere economica din Europa, dar si cel mai sarac popor de pe continent

Conform datelor Eurostat, în 2015, creşterea reala a PIB-ului Romaniei a fost de 3,6%, cel mai ridicat ritm de crestere de dupa 2008 şi cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. Pentru 2016 se estimează o creştere de 4,1%, faţă de 2015, iar în 2017 o creştere de 3,6%, faţă de 2016.

 Cu toate acestea, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană şi în ceea ce priveşte sărăcia, conform Eurostat. Statisticile spun că 40,4% din populaţia României, adică aproape jumătate, trăieşte cu riscul sărăciei extreme – sunt cei mai săraci cetăţeni ai României şi Europei. Dintre ei, 51% sunt copii. De ce avem acest antagonism între creşterea economică şi sărăcie?

Plecând de la faptul că Produsul Intern Brut (PIB) se calculează prin însumarea salariilor, profiturilor şi taxelor, economistul Ilie Şerbănescu, fost ministru în guvernul Ciorbea, ne-a făcut demonstraţia că în acest moment trăim vremuri economice asemănătoare cu cele ale lui Ceauşescu…

Singura speranţă: creştere pe termen lung

”În comunism creşterea economică a României a fost cea mai mare din toate timpurile, dar oamenii nu o simţeau, erau săraci. Asta pentru că era un tip de creştere economică în care proprietarul unităţii economice, care atunci era statul, lua tot, iar muncitorii luau foarte puţin. După 1990 nivelul de trai a crescut, dar în ultimii 10 ani ponderea salariilor din PIB a scăzut din nou, de la 45%, la 31%, ceea ce este catastrofal. Ca atare, creşterea economică de acum are la bază creşterea majoră a profiturilor. Altfel spus, suntem din nou în situaţia creşterii economice de pe vremea comunistă, în care proprietarul unității economice, acum preponderent străin, ia tot”, ne-a explicat Ilie Şerbănescu.

Cu toate acestea, concluzia economistului este că singurul mod în care bunăstarea poate pătrunde şi în ţara noastră este, teoretic, să avem creştere economică susţinută pe termen lung şi răbdare, tot pe termen lung.

Sursa libertatea.ro

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *