Romania, campioana la fraude cu fonduri europene. Ponta se lauda cu absorbtia

România, campioană la fraude cu fonduri europene. Ponta se laudă cu absorţia

Oficiul European Antifraudă a avut cel mai mult de muncă anul trecut în România, dintre toate statele Uniunii Europene. Potrivit raportului OLAF pe 2014, inspectorii europeni au finalizat 36 de anchete în România în dosare privind gestionarea de fonduri europene la nivel naţional şi regional. 

 Astfel, ţara noastră se află pe primul loc la fraudarea fondurilor europene, România fiind urmată de Ungaria, Bulgaria, Cehia, Italia, Spania.

OLAF a finalizat de aproape trei ori mai multe anchete în România decât în Ungaria (13 anchete), ţara aflată pe locul al doilea într-un clasament realizat de OLAF.

În Bulgaria, au fost investigate 11 fraude, iar în Cehia 8 dosare.

În acelaşi raport se mai arată că, în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2014, România a primit un număr de 89 de recomandări juridiciare de la Oficiul European Antifraudă, însă doar 11 au avut avut răspuns începerea unei investigaţii.

Per total, OLAF a primit în 2014 informaţii privind existenţa a 1417 posibile fraude cu fonduri europene, finalizându-se 156 de investigaţii.

Reprezentanţii Biroului afirmă că acest număr nu înseamă că nivelul fraudei a crescut în Europa, ci o creştere a celor care oferă informaţii către OLAF.

Ponta se laudă cu gradul de absorbţie

Primul Ministrul Victor Ponta a declarat astăzi, în Plenul Camerei Deputaţilor, că România poate încheia programul 2008-2013 cu un grad de absorbţie a fondurilor europene între 65% şi 80%.

Şeful Executivului a mai spus că România s-a refăcut după “distrugerea economică şi socială din 2010-2011”, având o creştere economică medie de 3%, în ultimii ani, în timp ce în primul trimestru al anului 2015, avansul PIB este de 4,2%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.



(Next News) »



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *