Romania a devenit ostatica unui grup care a preluat puterea… a declarat Calin Popescu-Tariceanu

Vineri, 23 septembrie, la București a avut loc întâlnirea dintre aleșii locali din țară și conducerea centrală a partidului. Așa cum era și firesc formațiunea  politică ALDE Giurgiu a participat cu o delegație compusă din conducerea organizației locale și județene a partidului, primarii aleși, precum și consilierii locali și județeni.

dscf6185dscf6166

Rolul de gazdă al acestui eveniment i-a revenit domnului senator Daniel Barbu care a ținut să le spună celor prezenți, parafrazând o expresie a lui Ion Creangă, că nu este suficient „ să te simți cu sacii-n căruță”. Cu alte cuvinte, dacă nu ai grijă să pui caii înainte căruței riști să stai cu căruța-n drum până la alegerile viitoare, lăsând să se înțeleagă că aleși locali și județeni singuri nu pot soluționa problemele obștei și că au nevoie ca în Parlament și la guvernare să ai „caii” buni care să urnească căruța din loc. Ori pentru acest lucru este imperios necesar ca împreună, printr-un efort conjugat, rezultatul alegerilor parlamentare să depășească cu mult rezultatul alegerilor locale pentru o poziționare confortabilă în Parlament care să le permită să discute de la egal la egal cu celelalte partide parlamentare.

Domnului Varujan Vosganian i-a revenit sarcina să prezinte programul de guvernare ALDE. Ascultându-l pe domnul Varujan am realizat că acest proiect de guvernare, dacă va fi respectat, românii pot spera într-un trai mai bun. În timp ce-i savuram discursul pragmatic, dar îmbrăcat într-o tentă de culoare lirică mi-am adus aminte de poetul Ion Barbu care a făcut parte din întemeietorii poeziei moderne,  pe numele lui adevărat Dan Barbilian, unul dintre cei mai renumiți matematicieni de la noi din țară și nu numai. Legătura dintre Dan Barbilian alias Ion Barbu și Varujan Vosganian este legată prin faptul că primul a excelat  atât în matematici cât și în poezie, iar cel de-al doilea este un reputat economist și în egală măsură poet.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat cu ocazia acestei întâlniri că va solicita, după alegerile parlamentare, declanşarea unor proceduri de anchetă referitoare la evenimentele din noiembrie 2015 care au culminat cu numirea guvernului tehnocrat.

Potrivit acestuia, un prim pas ar putea fi reprezentat de constituirea unei comisii parlamentare de anchetă.

România a devenit ostatica unui grup care a preluat puterea într-un mod care va trebui cercetat în viitor de autorităţile judiciare. ALDE va cere declanşarea unei proceduri de anchetă imediat după următoarele alegeri. Cetăţenii au dreptul să ştie ce s-a întâmplat în noiembrie 2015, cum s-a întâmplat, şi de ce s-a întâmplat. Pe cale de consecinţă, Parlamentul este redus la rolul de spectator al unor decizii politice după criterii netransparente, de către persoane care nu şi-au câştigat prin vot dreptul de a decide şi de către agenţii sau instituţii ale statului conduse, la rândul lor, de persoane numite pentru îndeplinirea unor atribuţiuni nepolitice. Aceste persoane şi instituţii fără misiune şi responsabilitate politică sunt însă angajate într-o vastă operaţiune de discreditare a Parlamentului a declarat domnul Tăriceanu la Liga Aleşilor Locali ALDE.

La finalul evenimentului, domnul Tăriceanu a nuanţat afirmaţia, adăugând faptul că, în prezent, în România se remarcă existenţa unei situaţii care excede complet cadrul democratic şi constituţional şi că, în opinia sa, aceste lucruri nu pot să rămână pur şi simplu marcate de nepăsare şi indiferenţă.

Asemenea derapaje şi greşeli grave trebuie, după părerea mea, să facă obiectul unei anchete. Probabil, întâi la nivelul Parlamentului, într-o comisie parlamentară de anchetă, şi aceasta va putea să decidă mai departe. Dacă astfel de derapaje rămân nesancţionate, şi pe viitor se pot repeta aceleaşi grave greşeli. (…) În modul în care s-au desfăşurat lucrurile în noiembrie 2015 este evident că au intrat în această acţiune nu forţele politice, ci forţe obscure, într-o manieră netransparentă şi care au distorsionat procesul democratic în România a mai spus Tăriceanu.

Totodată, domnul Tăriceanu a susţinut că, după alegeri, ”toate deciziile actualului Guvern, ce subminează Constituţia, instituţiile democratice, echilibrul puterilor în stat şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, vor fi declarate nule”. 

dscf6183dscf6178dscf6177dscf6176dscf6175dscf6174

După terminarea discursurilor toți participanții au fost invitați în sala unui restaurant unde aleșii locali au socializat între ei, au schimbat impresii privind modul de organizare în alegerile parlamentare din iarna acestui an. Președintele ALDE Giurgiu, domnul Toma Petcu, aproape de finalul socializării s-a întreținut o bună perioadă de timp cu domnul Călin Popescu Tăriceanu.

I.C.MANDU

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *