Regretele impanate cu pareri de rau ale lui Ionel Dinu …

“ Cu părere de rău îi spun lui Marian Mina că este cel mai mare analfabet funcţional preşedinte de consiliu judeţean din punct de vedere administrativ…”

Nimeni nu a uitat conferinţele de presă incendiare susţinute de Ionel Dinu din perioada mandatului 2012 – 2016,  atunci când a fost şi consilier local al municipiului Giurgiu. Nu de puţine ori adevărurile, unele dintre ele monumentale îi deranjau chiar şi pe cei din partidul din care făcea parte. Ionel Dinu cred că face parte dintre puţinii politicieni, cei drept pe cale de dispariţie care este un nonconformist, care flutură adevărul ca pe un stindard, indiferent de consecinţe. Pentru el orice sfârşit înseamnă un nou început.

Conferinţa de presă de joi, 28 septembrie a PNL Giurgiu ni-l prezintă pe Ionel Dinu din poziţia de secretar general adjunct. Nici de această dată Ionel Dinu nu şi-a putut ţine ascunsă atitudinea războinică  sub cuvinte meşteşugite, aşa cum fac alţi politicieni care vorbesc mult dar nu spun nimic,  care chipurile  vor să arate că le pasă de suferinţele oamenilor de zi cu zi, dar nu vorbesc de cei care se fac vinovaţi pentru suferinţele oamenilor. Nu.  Ionel Dinu, cu toate că foloseşte un mod de exprimare elevat prin comparaţie cu alţi politicieni  le spune lucrurilor pe nume,  fără să încerce eschiva. Vorbeşte direct, tranşant, nelăsând loc de alte interpretări.

În rândurile ce urmează vă vom prezenta prima parte a consideraţiilor făcute de Ionel Dinu vis-a-vis de modul deficitar cum este condus judeţul Giurgiu în interesul doar a unor anumiţi lideri de partid cu o anumită orientare politică.

Trăim într-un judeţ care înregistrează cele mai multe recorduri negative. Suntem judeţul cu cei mai mulţi oameni bolnavi de cancer, judeţul cu cel mai înalt grad de analfabetizare, judeţul cu cele mai mici medii obţinute de elevi la bacalaureat, judeţul cu cele mai slabe rezultate obţinute de profesori la examenul pentru titularizare, suntem judeţul cu 10 angajaţi la 17 pensionari prin comparaţie cu capitala unde sunt 10 angajaţi la 5 pensionari în condiţiile în care Giurgiu se găseşte la numai 60 Km de Bucureşti.  

Toate aceste „beneficii”  de care ne „bucurăm” sunt rezultatul muncii laborioase a celor care astăzi se află la conducerea judeţului nostru.”

Ionel Dinu a vorbit şi despre motivul care, în accepţiunea sa, împiedică dezvoltarea judeţului. Despre acest lucru a spus:

„ În ceea ce priveşte aspectul economic al judeţului Giurgiu este mai mult decât  deplorabil.  Nici nu poate fi altfel atâta timp cât clanul Bădălău a instaurat un fel de barieră pusă în calea oamenilor de afaceri . Cum să mai aibă curajul să apară alţi investitori atâta timp cât firmele în spatele cărora se află Bădălău execută toate lucrările din judeţ. Iată câteva dintre firmele  în spatele cărora,  în mod direct sau indirect,  la butoane se află Bădălău: – SC  SABIX  SRL ,  SC  GENERAL BUILDING  INTERNATIONAL  SRL,  SC NBG  SRL şi SAMBIC IMPEX SRL. Aceste firme au contracte în judeţul Giurgiu de peste un milion opt sute de mii de euro medie pe comună din judeţ, adică peste 80 milioane de euro … Firma fiului domnului Bădălău, Gabriel Bădălău, SC NBG SRL a declarat o cifră de afaceri de aproximativ 5,2 milioane lei. La o asemenea cifră de afaceri curios este faptul că a declarat profit doar 42 de mii de lei …”

 Tot în cuprinsul aceleiaşi conferinţe de presă, Ionel Dinu  a venit şi în sprijinul colegilor lui de partid, consilieri judeţeni. Dar aşa cum am promis vom reveni într-o ediţie viitoare a publicaţiei noastre unde vom vorbi despre acest subiect, cum de asemenea vom vorbi şi de ultima bombă lansată de  Marin Anton, preşedintele PNL Giurgiu în ceea ce o priveşte pe Nina Carmen Crişu, prefecta judeţului.  Dar nu puteam trece cu vederea regretul lui Ionel Dinu adresat domnului Marian Mina preşedinte al Consiliului Judeţean

Cu părere de rău îi spun lui Marian Mina că este cel mai mare analfabet funcţional preşedinte de consiliu judeţean din punct de vedere administrativ … „

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *