Prundenii alaturi de primarul dumnealor au sarbatorit ziua comunei

Muzica populară românească te îmbrăţişa încă de la intrarea în comună. Chiar dacă ai fi fost pentru prima dată în Prundu, nu aveai cum să nu găseşti locaţia unde se desfăşura sărbătoarea comunei. Muzica şi mirosul apetisant de grătar te îndrumau spre stadionul comunei. De foarte mult timp nu am mai văzut oameni fericiţi, oameni care alături de primarul dumnealor, trăiau cu intensitate maximă acest eveniment. Spre surprinderea plăcută, personală a subsemnatului, majoritatea locuitorilor comunei erau îmbrăcaţi în minunatele costume populare tradiţionale. Însăşi primarul, domnul Cătălin Corbea şi doamna dumnealui, erau îmbrăcaţi în costume populare, ce-i făcea să pară desprinşi dintr-o poveste cu zâne şi feţi frumoşi. Întreaga atmosferă era mirifică, asemănătoare cu o sărbătoare câmpenescă, aşa cum numai prin nordul ţării mai poţi trăi şi vedea. Gazde extraordinare, primarul şi doamna dumnealui, îşi făceau timp să vorbească şi să le zâmbescă tuturor invitaţilor. Nimic din ce s-a petrecut acolo nu era fals şi protocolar, totul pornea din suflet. Prundenii şi inviataţii au avut posibilitatea să trăiască momente unice, demne să rămână ca o amintire plăcută, amintire care are menirea să ne  facă să trecem mai uşor peste o tranziţie ce pare fără sfârşit.

Am profitat de un moment de răgaz al domnului primar şi cum datoria ne obliga să aflăm câte ceva despre această superbă manifestare, l-am rugat pe domnul primar să ne spună câteva cuvinte, referitoare la această sărbătoare, iar dumnealui, plin de amabilitate ca totdeauna de altfel ne-a spus:

“ Sărbătoarea de Rusalii, are corespondent şi în ziua comunei noastre. Sărbătorim acest eveniment încă din anul 2009. De la an la an, ne străduim ca acest eveniment să fie din ce în ce mai frumos, pe gustul şi pe placul prundenilor, pentru că această sărbătoare le este dedicată dumnealor. De fiecare dată ne-am străduit să păstrăm tradiţia Rusaliilor. După cum probabil a-ţi observat, nu lipseşte nici cel puţin păsatul tradiţional, iar căluşarii din Prundu prin dansul lor vin şi completează tradiţia. Dacă la început, în primul an al acestei sărbători erau foarte puţini oameni îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, acum după cum cu siguranţă a-ţi observat, sunt foarte mulţi locuitori ai comunei Prundu care au venit îmbrăcaţi în superbele noastre costume tradiţionale, ceea ce face să mă ducă cu gândul la faptul că tradiţia începe să reînvie şi să-şi păstreze locul pe care îl merită în inimile şi sufletele prundenilor. În încheiere, ţin să le mulţumesc tuturor invitaţilor care au răspuns invitaţiei noastre şi au venit să se bucure alături de noi de această minunată zi.”

Sărbătoarea a continuat în acelaşi registru de voie bună şi bucurie până târziu în noapte.

 

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *