Prostia si ipocrizia nu au apartenenta politica

Am citit o declarație de presă a unui deputat, așa zis lider al PNL Iași, care dacă nu ar fi de plâns, cu certitudine ar fi de râs. Despre acest om am aflat din presa locală că-și dorește cu orice chip să ajungă primarul Iașului. Dacă prin astfel de declarații, de genul celei pe care vă vom  prezenta crede că poate ajunge primar, se înșeală amarnic:

„ Mi se pare de neacceptat imaginea cu mii de oameni stând la coadă pentru o porție de mâncare. ( n.r. se referă la sarmalele oferite gratis de către primărie oamenilor care participă la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva ) Este jignitor pentru demnitatea unui om să-l pui să stea la coadă  … ”

Dacă nu ar fi fost această declarație habar nu aveam că acest om există și unde pui este și Parlamentar al României trimis acolo de oameni să le reprezinte interesele. Din păcate pentru votanții lui, care acum cred că regretă amarnic că au girat prin votul lor o astfel de greșeală genetică pe numele ei Marius Bodea, a cărui  calitate  este aceea că  face tot ce depinde de el să rămână marele anonim neremarcându-se prin nimic. Singura lui preocupare fiind aceea de a-l ataca pe primarul în exercițiu, Mihai  Chirica, iar din poziția de șef al  PNL Iași să dea ordin consilierilor locali să blocheze toate proiectele de hotărâri emise de executiv, chiar dacă respectivele proiecte sunt de necesitate pentru comunitate.

Acest exponent al unui populism deșănțat vine cu această idee năstrușnică, uitând că el împreună cu toate guvernele care s-au succedat din 1989 au transformat România într-o țară a asistaților social. Chiar și cei care muncesc sau se fac că muncesc în instituțiile statului sunt tot o formă mascată de asistați sociali atâta timp cât funcțiile ocupate de ei nu sunt rezultatul meritocrației, ci ține doar de culoarea carnetului de partid. Probabil de la înălțimea scaunului de parlamentar nu realizează genocidul produs cu bună știință de cei care ne conduc de 30 de ani.

Habar nu are acest găgăuță că singura speranță a românilor a rămas în bunul Dumnezeu, și când spun asta nu mă refer la biserică care s-a abătut de la rolul ei în societate, devenind un fel de mesager politicianist, funcție de partidul care se află la cârma țării. De unde să știe acest fost director de aeroport că nu tot ce zboară se mănâncă! Să sufere oare atât de tare de umilința la care este supus bietul om care vine să se roage la Sfânta Cuvioasă Parascheva de sănătate pentru că sistemul medical este la pământ, care vine să se roage pentru bunăstare, pentru că cei care ne guvernează ne-au luat cum spuneau moșii noștri până și cenușa din vatră prin birurile despre care se spunea în campania electorală că vor scădea ? Este adevărat unele au scăzut, în timp ce alte biruri au crescut, iar prețurile au luat-o razna, încât ce au dat cu o mână iau înapoi cu două. Să nu știe oare acest deputățel că sunt oameni care nu au avut bani decât pentru transport iar blidul cu mâncare la care face referire  este o adevărată mană cerească pentru majoritatea celor care cred că Dumnezeu le-a mai rămas  unică speranță ? Vorbește despre umilința la care sunt supuși românii prin faptul că stau la cozi. Dar oare faptul că un politician ca el ne umilește permanent, zi de zi  prin nepăsare nu este mult mai dureros pentru oameni ?

Ar trebui să-ți fie rușine de inepția prin care vrei să-ți faci campanie electorală ! Nu sărăcește primăria prin această danie creștină  făcută oamenilor a căror singură speranță de mai bine, așa cum am mai spus, a rămas doar încrederea în  Bunul Dumnezeu.

Nu pot să trec cu vederea declarația făcută de Orlando Teodorovici care aseară, pe un post de televiziune vorbea despre cum vede el salvarea României din colapsul economic în care se găsește. Acest veșnic îndrăgostit de propria-i imagine spune că ar trebui să luăm exemplul Olandei și să legiferăm consumul de droguri ușoare și industria sexului. Orlando face aceste declarați cu o zi înainte de referendumul inițiat de partidul său referitor la Familia Tradițională. Păi cum vine asta?  Una spunem și alta mâncăm? Vrem familie tradițională și încurajăm prostituția și consumul de droguri? Nu cumva referendumul se bate cap în cap cu legiferarea prostituției și consumul de droguri? Sau poate ministrul finanțelor încurajează consumul de droguri pentru ca oamenii aflați sub efectul acestora să nu mai perceapă răul și urâtul care ne înconjoară și să li se pară viața roz ? Dacă tot îi place de Olanda de ce oare nu copiază la virgulă modelul de extracție a gazelor naturale de la ei și cred că în aceste condiții nu s-ar mai certa pe comisioane reprezentanții coaliției guvernamentale . De ce …

I.C.MANDU

                                                         






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *