Proiecte infrastructura Romania. Zece proiecte pe programul precedent primesc finantare

Un număr de 10 proiecte de infrastructură începute în perioada 2007 – 2013 vor fi continuate în România, cu o contribuţie din partea Uniunii Europene (UE) de aproximativ 800 de milioane de euro pe actuala perioadă de programare, informează, vineri, Reprezentanţa Comisiei Europene în România. 

‘Aceste proiecte reprezintă mai mult decât simple investiţii în infrastructură: folosite în mod eficient, pot deveni catalizatori ai dezvoltării la nivel local, regional şi naţional. De aceea este cu atât mai important ca fondurile UE să fie folosite în mod strategic şi în concordanţă cu priorităţile de investiţii din România”, a afirmat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu. 

Potrivit sursei citate, două dintre cele 10 proiecte aprobate vizează lucrări de infrastructură în sectorul Transporturi şi se referă la construcţia şoselei de centură a municipiului Braşov, tronsoanele I (DN1-DN11), II (DN11-DN13) şi III (DN13-DN1), şi la reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a coridorului pan-european IV, tronsonul Sighişoara – Coşlariu. 

Obiectivele proiectelor de transport cuprind modernizarea infrastructurii şi sporirea vitezei de circulaţie maximă la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurile de marfă pe tronsonul Sighişoara – Coşlariu, respectiv construcţia şoselei de centură a Braşovului pentru diminuarea traficului din municipiu. 

Managementul deșeurilor                                                        

De asemenea, trei proiecte au ca ţintă domeniul Managementului deşeurilor în: judeţul Caraş-Severin – Dezvoltarea sistemului de management integrat al deşeurilor, judeţul Constanţa – Dezvoltarea sistemului de management integrat al deşeurilor, şi judeţul Iaşi – Dezvoltarea sistemului de management integrat al deşeurilor. 

Cele trei proiecte de management al deşeurilor vor contribui la reducerea dimensiunilor depozitelor de deşeuri prin Integrarea activităţilor de separare, colectare, transport, tratare, reciclare şi eliminare. Totodată, se are în vedere închiderea sau reabilitarea depozitelor non-conforme cu standardele europene, potrivit angajamentelor privind mediul înconjurător asumate de România. 

În acelaşi timp, pentru infrastructura de apă sunt aprobate patru proiecte, după cum urmează: în judeţul Covasna – Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată, în judeţul Teleorman – Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată, în judeţele Constanţa şi Ialomiţa – Reabilitarea şi modernizarea Infrastructurii de apă şi a sistemului de canalizare, iar în judeţele Sibiu şi Braşov – Extinderea şi reabilitarea Infrastructurii de apă şi apă uzată.

Sursa dcnews.ro

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *