Proiect buget. ALDE nu se lasa: a declansat demiterea lui Ciolos

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian susţine că Guvernul nu a început procedurile preliminare pentru proiectele legilor bugetare, afirmând că acesta este un temei ca Executivul să fie demis.

 ‘Deşi termenul de depunere la Parlament a proiectelor legilor bugetare era 15 octombrie, guvernul technocrat nici măcar nu a început procedurile preliminare’, spune Vosganian, potrivit  AGERPRES.

El subliniază că ‘proiectul de buget este examenul de maturitate al oricărui guvern, principala sa responsabilitate în plan normativ. Proiectul de buget este însoţit şi de un raport care face diagnoza economiei la momentul elaborării proiectului şi prognoza pentru următorii ani’, adaugă Vosganian.

Vicepreşedintele ALDE arată că în mod tradiţional procedurile preliminare ale elaborării proiectului de buget încep în lunile iulie-august, cu propunerile ministerelor, după care urmează negocieri între principalii ordonatori de credite bugetare şi Ministerul Finanţelor Publice, dialogul cu partenerii sociali, prima lectură şi a doua lectură în şedinţă de Guvern, aprobarea proiectului şi trimiterea la Parlament.

‘Este pentru prima oară în perioada postdecembristă când nimic din toate astea nu s-a întâmplat! Am căutat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, am recitit revista de presă a ultimelor luni, absolut nimic! Trăim vremuri halucinante’, afirmă Vosganian. El arată că premierul Dacian Cioloş prezintă ‘programe electorale’.

El conchide că lipsa procedurilor preliminare pentru construcţia bugetului pe anul viitor reprezintă un motiv pentru ca Executivul să fie demis. ‘E drept că, de obicei, atunci când sunt alegeri, proiectul de buget se dezbate după formarea noului guvern şi se ajustează, funcţie de opţiunile noii majorităţi parlamentare. Dar noul guvern nu ia toate procedurile de la început, pentru că asta ar însemna că bugetul să fie adoptat de Paşti. Ci doar îl adaptează noului program de guvernare, ceea ce se face într-un timp mult mai scurt. Nu ştiu cât de întemeiate au fost până acum discuţiile privind o eventuală moţiune de cenzură, dar modul neglijent, lipsit de responsabilitate în care guvernul a tratat obligaţiile legale ce-i reveneau în ce priveşte proiectele bugetare este un temei neîndoielnic pentru a fi demis’, conchide Vosganian. 

Sursa dcnews.ro

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *