Programul „Prima casa” mai primeste 500 de milioane de la stat

Programul „Prima casă” va fi suplimentat cu 500 de milioane de lei, asta după ce, de câteva luni, se tot vehiculează de către bancheri că acesta se va încheia.

„Programul Prima Casă este probabil cel mai de succes program guvernamental. De la momentul iniţierii sale, în 2009, până la data de 1 mai 2016 au fost acordate peste 178.000 de garanţii, reprezentând un volum total de garantare de circa 15 miliarde de lei, aferent unor finanţări în valoare de 29,8 miliarde de lei. Rata de neplată în cadrul Programului este de 0,34% din total credite acordate”, potrivit informațiilor provenite de la Ministerul Finanțelor.

Iniţiativa legislativă parlamentară legată de darea în plată a creat o incertitudine mare atât în privinţa aplicabilităţii legii asupra creditelor contractate prin programul „Prima Casă”, cât şi din perspectiva impactului acestei legi asupra pieţei imobiliare şi pieţei creditului ipotecar. Aceşti factori au condus la o cerere foarte mare pentru acordarea de garanţii în cadrul Programului în primele patru luni ale anului 2016. S-a ajuns la situaţia fără precedent în care plafoanele alocate băncilor pentru întreg anul 2016 au fost utilizate extrem de rapid.

„Ministerul Finanţelor Publice va monitoriza indicatorii pieţei creditelor ipotecare pentru persoane fizice în perioada imediat următoare şi va anunţa în curând strategia pe termen mediu privind derularea Programului Prima Casă. La elaborarea acestei strategii se vor avea în vedere factori precum creşterea venitului real disponibil al populaţiei, urmare a măsurilor fiscale şi de majorare a salariilor din ultimii ani, precum şi evoluţia pieţei ipotecare în raport cu cea a Programului Prima Casă. Scopul este ca, pe termen mediu, acest Program să nu producă distorsiuni asupra pieţei”, se mai menţionează în comunicat.

Băncile acceptă dosare fără garanția statului

Autoritățile propun includerea unor prevederi legislative aferente programului „Prima Casă”, pentru a responsabiliza instituţiile finanţatoare participante în sensul evitării situaţiilor de asumare a angajamentelor de creditare în lipsa resurselor de garantare disponibile. Acest fapt conduce la încurajarea clienţilor să semneze antecontracte de vânzare-cumpărare, fără a avea o certitudine în privinţa sursei de finanţare şi garantare.

În februarie, plafonul de 1,69 miliarde de lei, aferent anului 2016 fusese terminat.

Sursa libertatea.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *