PROGRAMUL DE GUVERNARE PROPUS DE PSD ROMANILOR PREZENTAT DE RAZVAN CUC. PARTEA A-II-A

Așa cum v-am promis într-o ediție trecută continuăm cu prezentarea programului de guvernare PSD,  propus românilor,  prezentat de Răzvan Cuc, cel care ocupă prima poziție ca și candidat la Camera Deputaților din partea PSD Giurgiu.

„ Creșterea veniturilor.

În anul 2017 vom absorbi 20,7 miliarde lei ca fonduri europene, care vor intra în investiții. De fapt acești bani vor intra în PIB, aproximativ 30% din sumele intrate în investiții se transformă în în venituri la bugetul general consolidat, adică se transformă în venituri la buget de 6,2 miliarde de lei în 2017,  5,7 miliarde în 2018,  7,2 miliarde în 2019, 8,7 miliarde lei 2020,  plecând de la ideea că vom absorbi până în 2020 72,5% din total, adică 92,3 miliarde lei. Această prezentare este făcută pe baza analizei realizate în cadrul fiecărui minister care nu o să mai fie blocat de tehnocrați și care nu o să mai piardă încă un an pentru a lansa ghidurile și pentru a începe depunerile de proiecte, iar diferența va fi absorbită până la 31 decembrie 2023, deoarece Comisia Europeană  a anunțat deja că  prelungește cu trei ani absorbția fondurilor europene. Alături de aceste sume pe care nu le-am prevăzut aici, vorbim și de co-finanțările care sunt prevăzute din partea statului și din partea firmelor private care aplică la fondurile europene.

A doua sursă de venituri la bugetul general consolidat: Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții.

N-am pus anul 2017, pentru că este greu de cuantificat și nu am vrut să spunem minciuni sau lucruri de care nu suntem foarte siguri. 2017 este anul în care, în primăvară va fi înființat acest fond. Acesta va începe să funcționeze, va începe să producă, dar veniturile sigure pot fi cuantificate doar începând cu anul 2018. În 2018 sumele vor fi investite de și prin acest fond, care reprezintă sume generate de emiterea de obligațiuni, de vânzare de active neperformante și de asocierile pe care le va face cu bănci mai mari, bănci recunoscute, băncile internaționale cu care lucrează, de fapt și România, pentru investiții de infrastructură și în capacități de producție. În anul 2018, 10 miliarde de lei investite în economie, care înseamnă 3 miliarde de lei în venituri direct la buget, 18 miliarde lei în 2019, care înseamnă 5,4 miliarde de lei venituri la buget, iar în 2020,  22 de miliarde lei care înseamnă 6,6 miliarde lei tot venituri la buget. În total, în perioada 2017-2020,  valoarea totală a veniturilor la buget este de 15 miliarde de lei, cu precizarea, pentru că trebuie să fim corecți, și este luată în calcul la impactul bugetar, din aceste 15 miliarde de lei. Trebuie să se scadă dividendele care nu mai merg și la bugetul de stat și care intră în Fondul Suveran de Investiții. …”

În continuare Răzvan Cuc a vorbit despre venituri în plus la buget, generate de efectele de multiplicare din investiții și programe publice, altele decât cele din fonduri europene și altele decât cele generate de Fondul Suveran. De asemenea a prezentat cu date și cifre o altă sursă de creștere a veniturilor în buget generată de creșterea veniturilor populației, venituri care vor duce implicit la creșterea consumului,  de aici și venituri suplimentare la buget. Despre măsurile economice pe care PSD-ul intenționează să le ia o dată cu preluarea guvernării, Răzvan Cuc a spus :

Măsurile economice pe care le vom lua:

-Impozitul pe venit pentru toți salariații care au salariu mai mic sau egal cu 2.000 de lei brut pe lună va fi de 0%.

-Pentru medici, indiferent de salariu impozitul va fi de 0%.

-De asemenea, pentru toți IT-iștii, vrem să îi includem și pe cei care au studii medii, impozitul pe venit scade la 0%.

-Pentru salariații români care au salariul peste 2.000 de lei brut pe lună, impozitul scade de la 16 la 10%.

Contribuțiile: Astăzi avem șase contribuții CAS, CASS, șomaj, concedii, creanțe salariale, risc și accidente. Din șase vor rămâne două, simplificăm și raportarea și ținerea evidenței. Ca valoare reducem cu 4,25 puncte procentuale contribuțiile, dar, ca precizare, acele patru contribuții pe care nu le vor plăti angajatorii se vor plătii de la bugetul de stat, deci aceste fonduri nu vor rămâne fără sume alocate.

-Pentru veniturile realizate din activități independente care au o valoare mai mică sau egală cu 24 de mii de lei anual, impozitul pe venit scade de la 16 la 0%, pentru veniturile care sunt peste 24 de mii de lei anual impozitul scade de la 16 la 10%. Vorbim aici de cabinete individuale, PFA, medici, artiști, scriitori, jurnaliști, sportivi, avocați, arhitecți, notari, taximetriști, toți cei care știu că sunt în această categorie de activitate.

În ceea ce privește debirocratizarea, se va depune o singură declarație în primul trimestru al anului viitor, față de anul în care s-au realizat venituri, ceea ce înseamnă că  se va face o singură dată pe an.

De asemenea, la CASS se va plăti o singură dată, deci nu se va mai plăti activitatea în sine, pentru că noi considerăm că este o anomalie, o aberație să se plătească contribuție de sănătate de către cabinet. …”

În continuare Răzvan Cuc a vorbit despre TVA, creșterea veniturilor populației, implementarea legii salarizării unitare în domeniul bugetar, creșterea pensiilor și alte lucruri foarte interesante pe care vi le vom prezenta într-o ediție viitoare a publicației noastre.

A consemnat I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *