Prognoza METEO. Ce ne asteapta in zilele urmatoare

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat prognoza meteo pentru weekend şi tendinţa pentru săptămâna viitoare.

Sâmbătă

În nordul, nord-estul şi centrul teritoriului, precum şi în zona montană, vremea va fi în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporare, mai accentuate în cursul după-amiezii și al serii când, pe arii relativ extinse, vor fi averse şi descărcări electrice.

În restul teritoriului, vremea va fi în general frumoasă și călduroasă, mai ales în zonele de câmpie, fenomene asociate instabilităţii atmosferice urmând să apară, la începutul nopţii, local în regiunile est-sud-estice.

Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi vor fi condiţii de căderi de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată, asociat averselor, şi în restul regiunilor.

Valorile termice maxime se vor încadra între 22…23 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi 34 de grade în sudul Olteniei.

GIURGIU

Vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, în orele serii, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade.

Duminică

Vremea va fi în general frumoasă, iar în sudul și sud-vestul țării, local, se va menține călduroasă, în timp ce în restul zonelor valorile termice se vor situa în jurul mediilor, climatologic, specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara în nord-estul teritoriului şi în zona montană, îndeosebi a Carpaților Orientali unde, doar izolat, vor fi ploi de scurtă durată, posibil și descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra între 23…24 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi 33 de grade în Oltenia.

GIURGIU

Vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade

Luni

Vremea va fi predominant frumoasă, dar va deveni călduroasă, în cea mai mare parte a țării, izolat caniculară în Lunca Dunării, unde disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări după-amiaza, în zona montană unde, doar izolat, vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 26 de grade pe litoral și 36 în sud-vestul Olteniei.

GIURGIU

Vremea va fi în continuare călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 33 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.

TENDINȚĂ

Valul de căldura va persista peste toată țara cel putin pana la mijlocul săptămânii viitoare și, în plus, se mai intensifica. Vorbim despre o vreme călduroasă în orele amiezii în toată țara, local caniculară în zonele de câmpie, unde și disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 37 de grade.

Abia de joia viitoare instabilitatea atmosferica se va accentua – la început în zonele montane și în regiunile vestice, apoi și în restul teritoriului, iar temperaturile încep să scadă.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *