Profil de angajat la Prefectura Giurgiu: Fost condamnat !!!

Nu încetez să mă minunez ! Văd că dacă ai statul de fost  condamnat ți se conferă privilegii speciale prin posturi bine plătite, și unde pui  cu acces  la documente secrete cu caracter special.  Și ca să poți avea acces la acest soi de binefaceri nu trebuie decât să fi fost condamnat și imediat se creează un post, ocupat bineînțeles prin „concurs”, dar la care singurul înscris este fostul condamnat.

O astfel de situație  întâlnim la Prefectura Giurgiu unde prefecta interimară Adriana Puțaru, ca semn de adâncă recunoștință față de fosta prefectă a județului Giurgiu, Nina Carmen Crișu, a cărei subprefect a fost, îi angajează fosta consilieră ca șef de serviciului resurse umane pe doamna Chira Georgeta care a mai lucrat înainte de a ajunge persoană indispensabilă în prefectură prin Ministerul de Interne, loc de muncă de unde s-a ales cu o condamnare la închisoare de 8 luni de zile pentru fals  intelectual în formă continuată și abuz în serviciu.

Nu am avut onoarea să o cunosc pe această doamnă și nici nu fac parte dintre cei care consideră că foștii pușcăriași să rămână stigmatizați pe viață. Ba dimpotrivă, cred că au dreptul la viață și integrarea lor în societate. Dar de aici și până la încadrarea unor pușcăriași în instituțiile statului pe funcții importante și foarte bine plătite, e cale lungă. Îi aud pe politicienii noștri locali și nu numai că firmele private se plâng de lipsa forței de muncă. De ce politicienii nu-i lasă pe acești oameni care au fost condamnați să muncească în sistemul privat  și îi angajează în administrație. Este inadmisibil ca un om care a lucrat în Ministerul de Interne și a fost condamnat  pentru fals intelectual în formă continuată și abuz în serviciu să fie angajat într-o altă instituție subordonată aceluia-și minister. Nu este doamna Chira singurul caz. Astfel de cazuri se mai regăsesc și la protecția copilului din Giurgiu și-n multe alte locuri.

Ce să mai înțeleagă oamenii ? În ce valori să mai creadă când văd ce se întâmplă  în sistemul public ? Oameni ai căror copii au făcut studii în străinătate adevărate eminențe cenuși  nu pot ocupa un post în administrație de  oamenii în al căror CV este trecută pușcărie, cu sau fără executare tot un condamnat rămâne.

Poate Ministerul de Interne își va trimite corpul de control să ia act de ce se întâmplă la Giurgiu. Cred că în felul acesta se va face o epurare a resurselor umane care își desfășoară activitatea în Instituția Prefectului.

I.C.MANDU        






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *