Primarul Barbu, santajul si pumnul in gura

Simt nevoia să împart cu dumneavoastră cititorii mei, cu giurgiuvenii pe care-i respect, un moment mai delicat al existenței mele. Dar ca să mă pot face mai bine înțeles am să mă refer la trecutul nostru nu prea îndepărtat și prezentul malefic pe care-l trăim.

În perioada de tristă amintire socrul meu, Mateescu Nicolae,  Dumnezeu să-l ierte, pentru că a avut curajul să vorbească despre regimul opresiv ce avea să-l instaureze comunismul, a fost condamnat la moarte. Ulterior i s-a comutat pedeapsa fiind condamnat la închisoare pe viață. Odată cu instalarea lui Ceușescu în fruntea statului, a fost eliberat din pușcăria comunistă  după doi ani de temniță grea. În timpul detenției  ca să-i desconspire și pe ceilalți opozanți ai regimului nou instaurat i-au fost smulse unghiile de la mâini. Calvarul a continuat și în așa zisa libertate,  fiind internat la comandă în repetate rânduri în spitalele de neuropsihiatrie și permanent monitorizat de securitate.

Anul de grație 1989 i-a adus cea mai mare bucurie. Comunismul fusese declarat abolit și scos în afara legii. Prima deziluzie a avut-o când a solicitat să i se considere vechime în muncă anii petrecuți în spitalele de neuropsihiatrie. I s-a cerut să demonstreze că a fost internat la comanda securității. După care, dezamăgirile au venit de-a valma. Au început să fie închise intreprinderile, au dispărut intreprinderile agricole de stat, au început împroprietăririle, terenurile agricole stăteau pârloagă nemuncite, oamenii nu aveau unde să muncească apărând sindromul fricii zilei de mâine, sau cum i se mai spune, stres. Au început să apară de la naftalină miliardarii de carton. Câțiva se îmbogățeau, în timp ce marea majoritate sărăcea. Au apărut primarii comunelor care peste noapte s-au transformat în chiaburi, mai apoi boieri și astăzi latifundiari, deținători de mii de hectare de teren arabil realizate prin păcălirea amărâtului de țăran care nu avea cu ce să-l muncească. Au apărut politicienii care prin mijloace numai de ei știute au devenit multimilionari în euro ( știm și noi cum, dar nu comentăm acum ). Singurul lucru câștigat de socrul meu a fost un carnet de fost deținut politic și o diplomă prin care i recunoștea meritul de luptător în rezistența anti comunistă. A murit supărat pentru că democrația noastră balcano-pontică a adus și mai mare dezastru decât comunismul. Înainte de a muri cu câteva luni de zile  mi-a spus:

 „ Adi tată, știi care este cel mai urât lucru care i se poate întâmpla unui om ? ” Am tăcut neștiind ce răspuns să-i dau. După care dumnealui a continuat:  „ Cel mai rău, urât lucru care i se poate întâmpla unui om este să regrete ceea ce a urât mai mult. Eu mi-am riscat viața pentru că am urât comunismul, iar acum, cu părere de rău ți-o spun, am ajuns să regret comunismul, prin comparație cu originala noastră democrație”.

Da, dragii mei cititori ! Socrul meu a avut perfectă dreptate. Că trăim mult mai rău decât în perioada comunistă o vedem și-o trăim pe pielea naostră marea majoritate, excepție făcând doar potentații vremii și aici mă refer la politicieni, la cei care au contracte cu statul și la maneliștii. În rest, toți trăim cu teama zilei de mâine, iar cei care încă mai au serviciu la noi în Giurgiu, majoritatea sunt lucrători în administrație, iar cei care dețin funcții de conducere s-au transformat în simple marionete, care de teamă să nu-și piardă locul de muncă joacă după cum le cântă stăpânul chiar dacă riscă să ajungă la pușcărie.

În perioada comunistă dacă spuneai bancuri cu Ceaușescu riscai să ajungi la pușcărie. Astăzi, dacă ai curajul să spui adevărul, să spui ce crezi, ți se întocmește un dosar prin care se invocă atingere la imaginea unui super om și ți se cer daune pe care nu le poți plăti chiar dacă ai trăi ca Matusalem câteva sute de ani.

Faptul că am avut curajul, fiind printre puținii care și-au asumat să spună giurgiuvenilor adevărul legat de felul cum înțelege primarul Barbu să gestioneze banul public și implicit soarta oamenilor care locuiesc în oraș, excelența sa a catadicsit să mă acționeze în instanță și să-mi ceară daune morale de nici mai mult nici mai puțin  100.000 lei noi ceea ce înseamnă un miliard bani vechi și cheltuieli de judecată 10.000 lei noi, adică o sută de milioane și doar 100 de lei noi, adică un milion reprezentând taxa judiciară de timbru. În total, un miliard o sută unu milioane lei. Oameni buni, nu am nici o proprietate ca să am ce vinde. Așa cum am mai spus chiar dacă aș  trăi încă câteva sute de ani și tot nu am cum să reușesc să strâng o astfel de sumă ca să-i pot plăti onorabilului primar banii pe care mi-i cere. Ori dacă instanța îi va da câștig de cauză, probabil o să mă duc în pușcărie.

Dar credeți-mă oameni buni, prefer să mă duc în pușcărie, dacă așa va stabili legiuitorul, decât să fiu nevoit să vă mint și să devin părtaș la transformarea orașului meu, al nostru, într-un oraș mort în care copii noștri să nu aibă nici un viitor, oraș în care să triumfe minciuna și ipocrizia.

Iată care este motivul invocat de Barbu: „ Pârâtul face afirmații total neadevărate pe care le pigmentează cu ironie fățișă și denigratoare la adresa reclamantului ” și dă exemple „ aberațiile susținute de acest primar primar cu care ne-a pricopsit Dumnezeu” „ Giurgiu a căzut pe mâna unui farseor” „ Un om care a găsit în primărie ( pune puncte puncte dar scoate din context faptul că eu am precizat că așa spun oamenii din oraș ) un mijloc de a scăpa de datoriile pe care le aveau firmele sale, un mijloc de înavuțire rapidă”,  Gogomăniile și aroganța lui Barbu”,  „ Coane Barbule, oamenii vorbesc că singurul neuron pe care-l ai a început să producă erori” . Dragii mei cititori, nu știu dacă să râd sau să plâng. Să râd pentru că sunt convins că nici o instanță din lume nu mă poate condamna pentru așa ceva, cu atât mai mult cu cât citatele prezentate sunt scoase din context. Să plâng când mă gândesc cum de un astfel de om a reușit să păcălească aproape 10.000 de oameni din cei 58.000 de giurgiuveni cu drept de vot. Să plâng de urgia care s-a abătut asupra noastră. Să plâng așa cum am mai spus-o pentru că destinul nostru a căzut pe mâna unui farseor.

Coane Barbule ! Te asigur că mie, spre deosebire de alți colegi de-ai mei, și știi tu la cine mă refer,  nu-mi este frică. Cu această încercare disperată de șantaj nu ai cum să mă determini să nu spun adevărul giurgiuvenilor. Singura modalitate prin care ai putea să mă faci să nu mai scriu de gafele impardonabile pe care le produci în detrimentul oamenilor din acest oraș este să mă omori, altfel nu ai cum ! Iar… la milioanele de euro pe care le ai nu mar mira acest lucru.

 Îmi vorbeai despre doi brazi care atunci când bate vântul li se ating doar vârfurile și că de la înălțimea lor nu se ating cu copăceii. Ce vroiai să spui! Că atunci când se ceartă doi oameni importanți nu ar trebui să se amestece plebea. Câți brazi falnici am văzut la viața mea rupți de furtună coane Barbule, habar nu ai dumneata ! Și în tot acest timp copăceii, jnepenii, nu pățesc nimic, ba din contră, continua să crească și să se înrădăcineze și mai bine. Cum voi proceda de acum înainte ca să mă apăr, vei vedea. Dar crede-mă te rog că indiferent de consecințe te voi taxa ori de câte ori vei greși, greșeli prin care aduci atingere giurgiuvenilor.

 Miicimea de care dai dovadă acum prin acest demers, îmi dă posibilitatea să cred că dorești să-mi pui pumnul în gură pentru că-ți este frică, îți este frică de ceea ce ți se poate întâmpla dacă voi continua să scriu. Acest lucru mă îndârjește, nu mă slăbește ! Mă face să cred și mai abitir că am dreptate și că tot ceea ce-am scris este conform cu realitatea.

Conașule, matale ai bani, dar eu sunt mult mai bogat decât tine! Eu am de partea mea dreptatea și cinstea.

Vine o zi când fiecare dintre noi trebuie să decontăm pentru greșelile noastre, fie în fața instanțelor de judecată, fie în fața judecătorului suprem. Dar dacă tinerii care au murit și pentru libera exprimare sunt vinovați, înseamnă că eu trebuie să fiu condamnat la moarte !

I.C.MANDU        






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *