Prima conferinta de presa dupa demisie Toma Petcu a tinut-o in orasul natal Giurgiu

Fostul ministru al Energiei, Toma Petcu a dorit să țină prima conferință de presă după ce și-a depus demisia acasă, la Giurgiu. A făcut acest lucru, după cum a declarat, din respect pentru oamenii din Giurgiu, pentru că, spunea el,  mă simt dator față de concetățenii mei  să le explic cu sinceritate motivul real care m-a determinat să-mi dau demisia. Nu doresc să  las loc nici unui fel de speculații de presă, speculații care cu certitudine  vor apărea.

Iată ce spune președintele organizației județene ALDE Giurgiu, Toma Petcu referitor la demisia  sa:

„…Emoţia numirii de anul trecut a lăsat urme destul de puternice asupra mea (…) Din păcate, unele probleme personale m-au ţinut puţin departe de această calitate ministru, e un minister foarte greu, complicat, cu probleme multiple, istorice, cu un program destul de intens şi, poate, pentru prima dată după 15 ani de când sunt ancorat în viaţa politică, am fost puţin subiectiv şi părtinitor pentru persoana şi familia mea, iar argumentul ca totul să fie bine pentru mine, să păstrez un echilibru între familie, serviciu şi sănătate, este mai puternic ca orice altă  dorinţă de-a mea sau a unora să rămân pe scaun. Nu este foarte uşor când se schimbă un guvern. De fiecare dată trebuie să reușești să te faci înțeles, să încerci să argumentezi şi să convingi premierul că ministerul energiei este unul foarte important, un minister ce ține de strategia națională.  Trecând prin cele două experienţe în guvernele Grindeanu şi Tudose, consider că, cel puţin în acest moment, poate randamentul meu nu ar mai fi fost maxim…”

Despre locțiitorul său la cârma ministerului Energiei Anton Anton, Toma Petcu a vorbit în termeni elogioși, catalogându-l drept un profesionist, om foarte capabil, un excelent manager care va continua cu siguranță proiectele demarcate de el, iar pe parcursul mandatului mai mult ca sigur va demara proiecte noi.

De asemenea Toma Petcu a ținut să sublinieze faptul că decizia de demisie îi aparține în procent de 100% și nu este rezultatul vreunei influențe politice. În continuarea conferinței de presă Toma Petcu a făcut o scurtă radiografie a obiectivelor pe care și le-a propus încă de la preluarea mandatului și stadiul în care  acestea au fost atinse.

 Despre proiectele și realizările fostului ministru vom vorbi într-o ediție viitoare a publicației noastre.  

I.C.MANDU

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *