PRIMA CHIRIE. Guvernul a APROBAT programul. CONDITII pentru tineri

Sorin Grindeanu a anunţat că Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, programul ‘Prima chirie’.

‘Am adoptat acte normative extrem de importante pentru noi, pentru programul de guvernare pe care o să îl punem în practică. (…) Primul punct pe ordinea de zi a fost o ordonanţă de urgenţă care reglementează un punct la care, de asemenea, ne-am angajat şi anume ‘Prima chirie’. Săptămâna trecută am avut în primă lectură această ordonanţă de urgenţă’, a declarat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, în vederea derulării programului ‘Prima chirie’, Guvernul a modificat şi completat prin OUG Legea nr. 76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în scopul încurajării în muncă a şomerilor.

‘Astfel, se acordă o primă de relocare persoanelor înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ce se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate, situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea  de domiciliu sau reşedinţă şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia. Prima de relocare este acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi este egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (plata chiriei şi a utilităţilor) în noul domiciliu sau nouă reşedinţă, dar nu mai mult de 900 de lei’, precizează comunicatul.

Conform sursei citate, prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare nu depăşesc suma de 5.000 lei/ lună, în situaţia în care sunt singure sau împreună cu familiile acestora, şi care se încadrează în muncă pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

‘Prima de relocare se acordă lunar, pe o perioadă de 36 de luni. Prima de relocare se acordă la cerere şi nu se cumulează cu prima de încadrare sau cu prima de instalare, prevăzute în legislație informează Guvernul.

 



(Next News) »



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *