Preturile au EXPLODAT, dupa ce rata inflatiei a ajuns la cel mai INALT nivel

Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna februarie la 4,72%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În acest context, în februarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,74%, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 6,27%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 2,92%.

Faţă de luna ianuarie, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în februarie, la citrice (5,98%), fructe proaspete (3,54%) şi la alte legume şi conserve de legume (2,17%).

Preţurile cresc încontinuu, iar inflaţia a ajuns luna trecută la cel mai mare nivel din iunie 2013. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la fructe şi legume. Avem însă şi o surpriză, mai ales acum, că vine Paştele. După luni consecutive de scumpiri, preţul ouălor a scăzut.

Institutul Național de Stastistică publică marți dimineață date despre câștigul salarial mediu lunar în luna ianuarie. Practic, vom vedea cum se reflectă la nivel salarial Revoluția Fiscală și legea salarizării.

Mai mult, INS va face public și indicele prețurilor de consum pentru luna februarie. Dacă în ianuarie prețurile la alimente au crescut semnificativ comparativ cu anul anterior, vom vedea dacă s-au înregistrat noi scumpiri și la ce alimente/ produse și servicii.

Tot mâine, INS va comunica și datele provizorii privind resursele de energie.

Sursa Bugetul.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *