Presedintele Consiliului Fiscal, avertisment GRAV: Datoria publica a explodat. ‘Suntem aproape de pragul de recesiune’

Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank şi preşedintele Consiliului Fiscal, consideră că datoria publică a României a crescut foarte mult. “Suntem aproape de pragul de la care creştere probabilitatea de recesiune (40-45%)”, a afirmat Dumitru, în cadrul unui eveniment la BNR.

Potrivit lui Dumitru, una dintre problemele României este creşterea accentuată a contribuţiilor social după transferul operat la începutul anului. Mai mult, există găuri în fiscalitate care permit evitarea legală a taxelor.

Preşedintele Consiliului Fiscal avertizează că sunt din ce în ce mai multe pensii speciale, ceea ce nu e echitabil şi sustenabil. 10,8% din PIB merge pentru salarii, ceea ce reprezintă un maximum istoric, peste media europeană, mai spune Dumitru.

“Suntem cu investiţiile publice la nivelul dinainte de aderarea la UE. Veniturile fiscale sunt la minime istorice. Dacă România ar colecta TVA ca Bulgaria, am avea 3,8 miliarde de euro în plus pe an – o autostradă mare în fiecare an. Noi colectăm 65%, bulgarii 85% din TVA” afirmă Ionuţ Dumitru, accentuând că este nevoie de o infrastructură IT la ANAF.

“La noi impozitarea e puternic regresivă, nu cotă unică”, a mai afirmat preşedintele Consiliului Fiscal.

Consiliul Fiscal este un organism guvernamental din România, creat în iunie 2010, care are rolul de a consilia autoritățile în vederea asigurării unui buget sănătos, capabil să atragă toate veniturile necesare și să se achite de toate cheltuielile obligatorii. Consiliul sprijină activitatea Guvernului și a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare și derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiecțiilor bugetare și a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu și lung. Membrii Consiliului Fiscal nu solicită sau primesc instrucțiuni de la autoritățile publice sau de la orice altă instituție sau autoritate.

Sursa stiripesurse.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *