Povestea lui Mos Crăciun începe cu povestea unui meșter bătrân care făcea jucării. Tot anul meșterea la ele cu dragoste și răbdare. Erau minunate și nu semănau una cu alta….Dar asta nu-i scădea cu nimic bucuria de a face jucării de care copiii să se bucure, după datină, în dimineața de Crăciun. Până într-un an în care…

Odată  demult…                                                                    

Cândva, de mult, la marginea unui oraș, trăia un meșter bătrân care făcea jucării. Tot anul meșterea la ele cu dragoste și răbdare. Erau minunate și nu semănau una cu alta.
 
În Ajunul Crăciunului, bătrânul meșter pleca din oraș să-și vândă jucăriile. Oamenii din acel oraș nu erau prea bogați. Meșterul le vindea jucăriile pe mai nimic.
 
Dar asta nu-i scădea cu nimic bucuria de a face jucării de care copiii să se bucure, după datină, în dimineața de Crăciun. Până într-un an în care…
 
Meșterul vânduse toate jucăriile și se întorcea spre casă. La marginea orașului s-a oprit să privească o fereastră. Știa că acolo locuiește o familie săracă și se întreba ce jucării or fi primit copiii din această casă.

Copiii visau cu voce tare…

Trei copii  visau cu voce tare:

-Dacă am avea un soldățel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…
 
-Ne-am juca împreună și nu ne-am certa nici o dată pentru el. Bătrânul știa că nu mai avea nici o jucărie și tare ar vrea să le dăruiască măcar una. Dar ce minune! Tocmai un soldățel de plumb răsărise, nu se știe de unde, în fundul sacului. Și, astfel, dorința celor trei frați sărmani s-a îndeplinit.
 
În drum spre casă, bătrânul gândea: „Aș vrea să fac atât de multe jucării, încât să dăruiesc câte una fiecăruri copil din lume dar mai ales celor sărmani, cărora n-are cine să le cumpere”. Și acum mergând așa, pe ganduri, văzu în zăpadă un pui de căprioară care-l privea cu ochi triști.
 
-Sărmană faptură, ce te doare?
 
Se pare că puiul de căprioară se rănise la un picior. Cum a știut și cu ce a avut la îndemână, bătrânul i-a legat rana și l-a ajutat să se ridice.
 
Atunci faptura aceea gingașa i-a vorbit cu glas limpede ca și de copil:
 
-Acum văd că ai o inima bună. Dorința ți se va îndeplini.

Si a aparut o sanie purtata pe cer de niste reni …

Ca din pământ a apărut o sanie fermecata purtată în zbor de niște reni minunați.
 
Și bătrânul s-a înălțat cu ei și slava cerului  stelat, spre o lume de basme. Chiar și hainele lui sărăcăcioase se preschimbaseră în niște haine neobișnuite de culoare roșie.
 
N-ar fi putut spune cât și pe unde l-a purtat sania fermecată. Într-un târziu, a simțit cum coboară  lin într-un ținut înzăpezit, unde îl aștepta o căsuță cu ferestre luminate. O mulțime de pitici ca și cei din povești l-au întâmpinat bucuroși.

Piticii erau harnici și îndemânatici, gata să se apuce de treabă. Materialele se găseau din belșug, căci, nu se știe cum, se înmulțeau mereu și nu se terminau niciodată. Iar bătrânul meșter priceput îi îndruma pe pitici și împreuna făceau jucării, mereu mai multe și mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume, jucăria pe care și-o dorește.

În seara de Ajun sosesc colindătorii

La fiecare casă, ei aduc vestea minunată a nașterii Domnului și urează un an bun și îmbelșugat.
 
Târziu, când noaptea se lasă, copiii se culcușesc în pătucurile lor. În urechi le mai sună încă zvonul de colinde: „O ce veste minunată”…Apoi dorm și visează…

Dar oare vis să fie???

Este noaptea în care visele copiilor se împlinesc. A doua zi, în dimineața de Crăciun în jurul bradului împodobit, bucuria nu mai are margini. Nici unul dintre ei n-a fost uitat. Iar după numele sărbătorii, copiii i-au pus numele Mos Crăciun și așa a rămas până astăzi.
 
De aceea, în zilele acestei sfinte sărbători, când stăm cu toții în jurul mesei încărcate cu bunătăți, nu trebuie să-i uităm pe cei sărmani. Moțul are grijă de ei o data pe an. Noi trebuie să ne gândim la ei mereu!