Povestea “lacului fara fund”. Are conturul Romaniei iar legendele spun ca are legatura directa cu Marea Neagra

Borşa, dincolo de pârtiile de schi pe care le are şi de bisericile de lemn din zonă, se mai poate lăuda şi cu un lac despre care se spune că este în forma României. Lacul Iezer, căci despre el este vorba, este un lac glaciar localizat în munții Rodnei, sub vârful Pietrosu, la o altitudine de 1.825 m, scrie mistereromânia.ro.

Are suprafața de 3450 mp, adâncimea maximă de 2,5 m și lungimea de 84 m. Face parte din rezervația naturală ˝Pietrosu Mare˝. Imediat lângă lac se găsește stația meteo „Pietrosu”.Despre acest lac circulă prin Borşa tot felul de zvonuri. Unii spun că lacul nu ar avea fund şi ar avea legătură directă cu Marea Neagră. Localnicii vorbesc că la un moment dat s-ar fi aruncat în lac nişte lemne care au ieşit în mare. (sursa: voceatransilvaniei.ro) Faima acestui lac s-a dus pentru altceva însă. Şi anume dacă îl priveşti de sus, de pe vârful Pietrosu Rodnei, poţi să îţi dai seama că are forma României. Până să ajungi la Iezer însă ai de parcurs un drum lung care măsoară aproape 10 km. Însă la final toţi turiştii constată că merită efortul.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *