Ploi torentiale si vijelii, pana luni seara. Care sunt zonele vizate

O informare meteo de ploi și vijelii, valabilă de sâmbătă de la ora 18 și până luni la ora 18, a fost emisă vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest.

Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, potrivit ANM.

Astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării, iar din după-amiaza zilei de duminică, 3 septembrie în special în sud, centru şi nord-est.

Pe parcursul zilei de luni 4 septembrie, va ploua mai ales în jumătatea de nord a teritoriului. 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *