PLOAIE DE STELE in weekend. FENOMEN spectaculos

Curentul de meteori Lyride a început deja în urmă cu câteva zile, dar spectacolul de pe cer va atinge apogeul pe data de 22 de aprilie. 

Potrivit informaţiilor difuzate într-un material video realizat de Jet Propulsion Laboratory (JPL) din cadrul NASA, ploaia de meteori Lyride este activă pe cerul nocturn în perioada 14 aprilie – 30 aprilie. Apogeul acestui fenomen astronomic se va produce pe 22 aprilie.

Până la 20 de meteori pe oră vor putea fi văzuţi pe cer în noaptea de 21 spre 22 aprilie, potrivit cercetătorilor de la JPL.

Pentru a vedea meteorii Lyride, pasionaţii de astronomie trebuie să găsească o zonă lipsită de poluare luminoasă în noaptea de 21 spre 22 aprilie. Întrucât Luna crescătoare ar putea afecta vizibilitatea, cel mai bun moment pentru a vizualiza fenomenul va fi reprezentat de primele ore din acea noapte după ce Luna va apune.

Spectacolul se va vedea cu ochiul liber 

Echipamente speciale, precum telescoape şi binocluri, nu vor fi necesare pentru a vedea curentul de meteori Lyride, care pot fi urmăriţi cu ochiul liber.

Lyridele sunt considerate un curent de meteoriţi cu intensitate medie-ridicată, care pot fi văzuţi în fiecare an în luna aprilie, potrivit Space Science Telescope Institute din Baltimore.

Lyridele reprezintă una dintre cele mai vechi ploi de stele căzătoare observate de oameni de-a lungul istoriei. Primele înregistrări care îi sunt dedicate datează din urmă cu 2.700 de ani, potrivit astronomului american Bruce McClure.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *