Plafonarea noilor tarife RCA a fost adoptata de Guvern. Timp de 6 luni stau „inghetate”

Plafonarea noilor tarife RCA pe timp de șase luni a fost adoptată de Guvern, ieri, ședință s-a votat și o anexă cu prețurile maxime la care pot fi vândute polițele. De asemenea, s-a decis și includerea în actul normativ și a mașinilor electrice care nu fuseseră luate în calcul și urmau să devină ilegale.

După ce va intra în vigoare această măsură, companiile care vor depăși pragurile precizate de Guvern riscă amenzi de până la 50.000 de lei. Cu toate acestea, firmele de asigurări se vor orienta cel mai probabil spre limita maximă a prețurilor pentru a mai amortiza din pierderile cauzate de această măsură.

Astfel că, dacă aveți un autoturism care are capacitatea cilindrică de până în 1.200 cmc, polița va costa 997 de lei, dacă aveți sub 25 de ani. În schimb, dacă sunteți mai bătrân de 60 de ani, veți plăti cea mai ieftină asigurare obligatorie, aceasta ajungând la 547 de lei.

Pentru persoanele care  au între 26 și 30 de ani, polița va costa 810 lei, iar pentru cei între 31 și 40 de ani, RCA-ul va avea o valoare de 617 lei, iar pentru cei între 41 și 50 va costa 624 de lei. Cu un leu mai mult decât la categoria 31-40 de ani va costa pentru cei din grupa de vârstă 51-60 de ani.

Pentru clasa cilindrică 1.201 – 1.400

 Șoferii cei mai bătrâni sunt avantajați de hotărârea de guvern aprobată, în ședința de ieri a Executivului. Astfel că, la cea mai răspândită categorie cilindrică a mașinilor din România, cea de 1.201 – 1.400 cmc, un șofer care are o vârstă de peste 60 de ani vă scoate din buzunar 541 de lei.

Cu 70 de lei mai scump (611 lei) va fi pentru șoferii din grupa de vârstă 51-60 de ani, iar pentru cei cu până la zece ani mai tineri decât aceștia, RCA-ul va costa 617 lei. Șoferii cu vârsta cuprinsă între 31 și 40 de ani vor avea de achitat o polița în c valoare de 610 lei, iar tinerii între 26 și 30 de ani – 800 de lei. Cei mai tineri dintre șoferi, cei de până în 25 de ani, vor trebui să achite cea mai scumpă poliță, pentru ei asigurarea costând 985 de lei.

Sistemul de bonus-malus se menține

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, tarifele de primă maxime se stabilesc pentru clasa de bonus/malus B0. În funcţie de istoricul de daună al asiguratului, societăţile de asigurare vor aplica clasa de Bonus/Malus în care se încadrează acesta, conform prevederilor legale.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *