Pianul, regele muzicii, domesticit de copiii din Giurgiu

În perioada 14-15 mai, la Centrul Național de Artă „ Tinerimea Română” București s-a desfășurat Concursul Național de Interpretare „Talente Împlinite” ediția a XI a. Organizator a fost Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. Concursul a fost împărțit pe mai multe genuri de abordare muzicală cum ar fi: pian solo, pian duet, percuție, suflători, vioară, corzi grave, grupuri și ansambluri corale.

La concurs au participat tineri muzicieni  din orașele Bacău, Focșani, Iași, Giurgiu, București, Ilfov, Ploiești și Sibiu. Numai la instrumentul pian au fost înscriși 380 de participanți cu un repertoriu de două piese, de factură diferită. Programul s-a desfășurat în ordinea anului de naștere al fiecărui concurent. O parte dintre concurenți au fost recompensați ca urmare a recunoașterii talentului lor cu diplome.

Așa cum era de așteptat, urmare a rezultatelor naționale și internaționale obținute de-a lungul anilor, clasa de pian al cărei profesor este doamna Marioara Danilov din cadrul  Școlii Populare de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu a demonstrat de fiecare dată că Giurgiu are potențial artistic, fiind descoperite adevărate talente interpretative la instrumentul rege al tuturor genurilor muzicale, pianul.

13248381_1102500799788497_6382495861242382165_o13220510_1102500783121832_978834834793076168_o

Diplomele obținute de micii noștri  mari artiști muzicieni  ne dau nouă, giurgiuvenilor posibilitatea să avem încredere în calitatea genetică a copiilor noștri și implicit în școala giurgiuveană de muzică.

Iată care sunt copiii care ne redau mândria că suntem giurgiuveni:

Bănică Daria Cosmina – premiul  I  special

Dinu Lorena Nicol – premiul  I  special

Stoian Oana Maria Cristina – premiul  I 

Ștefan Teodora Ștefania – premiul  I

Georgescu Issabelle – premiul  I

Niță Rianna Mihaela – premiul II

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *