PESTE O TONA DE CARNE SI BRANZA CONFISCATA DE POLITISTII GIURGIUVENI

Sâmbătă 27 mai a.c., în intervalul orar 03.00-09.00, polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu – structurile de ordine publică și investigarea criminalității economice, au desfășurat o acțiune pe raza localității Ghimpați, județul Giurgiu, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerțului cu mărfuri alimentare și protejarea sănătății populației împotriva comerțului cu produse alimentare neconforme.

            Astfel, pe Drumul Național 6, în localitatea Ghimpați, au fost depistați doi bărbați din județul Teleorman, care transportau cu două autoutilitare, 837 kg de carne vită și 220 kg. de brânză, fără a avea documente de proveniență și documente sanitar veterinare și care urmau să ajungă în piețe din București.

            La fața locului au fost solicitați medici de la Direcția de Sănătate Veterinară și Sănătatea Alimentelor Giurgiu, care au confiscat produsele în valoare de aproximativ 13 000 lei și au aplicat sancțiuni contravenționale.

            Tot pe timpul acțiunii, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 4 000 lei și au confiscat contravaloarea a 100 kg. de cireșe.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *