Perchezitii la Giurgiu intr-un caz de evaziune fiscala

Perchezitii la Giurgiu intr-un caz de evaziune fiscala

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie au efectuat, joi, 8 percheziţii domiciliare în Bucureşti, Giurgiu şi Ilfov, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări formate din 11 persoane, specializată în evaziune fiscală prin achiziţia ‘la negru’ de carne şi animale vii.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2012, membrii grupării au creat un mecanism fraudulos prin înfiinţarea/cesionarea/preluarea unor societăţi comerciale tip ‘fantomă’, întocmind documente contabile fictive în vederea sustragerii de la plata taxelor către stat. Membrii grupării efectuau achiziţii intracomunitare sau ‘la negru’ pe teritoriul României de carne sau animale vii, pe care ulterior le sacrificau într-un abator.

Achiziţiile erau mascate prin intermediul unor societăţi ‘fantomă’ (nu pot fi identificate la sediul social, administratorii sunt persoane de cetăţenie străină care nu au domiciliul sau reşedinţa în România), carnea rezultată fiind comercializată pe teritoriul României.

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 37 milioane lei. Şapte persoane vor fi conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Giurgiu pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. La percheziţii au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Giurgiu. 

Sursa dcnews.ro

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *