Pentru criza locuintelor sociale solutii se gasesc, dar sunt necesari oamenii care sa le puna in aplicare

Imediat după 1990 se făcea mare bășcălie legat de apartamentele ceaușiste, comparate cu cutiile de chibrituri. Se spune că fiul „dictatorului”,  Nicușor Ceaușescu ar fi spus că noua clasă politică nu va fi capabilă să văruiască ce a construit tatăl său, darămite  să construiască blocuri noi. Din păcate suntem nevoiți, cel puțin deocamdată, să-i dăm dreptate lui Nicușor Ceaușescu.

Majoritatea românilor sunt nevoiți să ducă o viață de mizerie datorită sărăciei, în timp ce potentații vremii ( astfel de personaje locuiesc și la noi în oraș ) se lăfăie  în viloaie construite doar ca să satisfacă megalomania lor,  petrec concedii în croaziere de lux sau în stațiuni de fițe,  sfidând și batjocorind  adevăratele valori intelectuale prin puterea banilor obținuți prin fraudă, cu largul concurs al celor care ar trebui să eradicheze corupția.

De 26 de ani, de fiecare dată când vin alegerile se tot vorbește de necesitatea creării locurilor de muncă generatoare de prosperitate. Dar … tot de aceeași perioadă de timp nu s-a făcut nimic în acest sens. Tot înaintea campaniilor electorale, cam cu un an înainte,  încep pomenile  făcute de cei care sunt la putere și vin cu … creșteri salariale, creșteri de pensii, scăderi de taxe și impozite  care nu aduc nici  cel mai mic beneficiu oamenilor sărmani, pentru că direct proporțional cu creșterile salariale  cresc și prețurile produselor din rafturile magazinelor, iar scăderile de taxe și impozite nu fac altceva decât să diminueze bugetele și așa destul de fragile ale administrațiilor publice locale și județene și implicit  a bugetului național. Nu știu de ce suntem considerați drept un popor bananier care trăiește în jungla amazoniană și se mulțumește doar cu o frunză cu care-și acoperă zonele intime,  în timp ce marii magnați le exploatează pădurile virgine, riscând sărmanii să rămână și fără frunzele de protecție.

Singura posibilitate ca să-i trezim din beția puterii  în care trăiesc acum potentații  vremii, considerându-se probabil un fel de semizei, deținători ai adevărului absolut, ca să ne reconsidere drepturile și să realizeze că ei sunt reduși mitali și nu noi există o singură posibilitate: exercitarea dreptului nostru pe care ni-l conferă constituția,  acela de a alege prin vot  oameni responsabili  care să ne apere și să ne reprezinte interesele.

În afara locurilor de muncă, o altă problemă cu care se confruntă tânara generație și nu numai, sunt locuințele pentru tineri, precum și locuințele sociale pentru oamenii foarte săraci. Soluție de criză și nu mă joc cu cuvintele când spun criză,  pentru că Giurgiu se confruntă cu o acută lipsă de locuințe sociale, problemă majoră la care primarul Nicolae Barbu nu a fost capabil să găsească soluții. Este știut  faptul că la primărie sunt înregistrate mii de cereri nesoluționate  ( Nu doresc să comentez acum modul și felul cum au fost repartizate locuințele ANL, dar cu certitudine voi relua acest subiect), cu o soluție salvatoare și nu foarte costisitoare a venit domnul Dumitru Beianu, copreședintele PNL Giurgiu, care are un proiect de mansardare a blocurilor.

 

Ca și concluzie,  soluții se găsesc pentru majoritatea problemelor cu care ne confruntăm, numai că noi trebuie să găsim oamenii potriviți cărora să le putem oferi locurile pe care le merită. Noi suntem cei care prin puterea votului putem hotărî acest lucru. Stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile în bine, ca în acest fel să le asigurăm copiilor noștri un viitor în care să poată trăi fără teama zilei de mâine.

I.C. MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *