Pe locuitorii comunei Prundu ENEL-ul ii ajuta sa consume responsabil energie electrica

Pe locuitorii comunei Prundu ENEL-ul ii ajuta sa consume responsabil energie electrica

În cursul zilei de vineri 26 iunie,  redacția noastră a primit  o invitație din partea executivului primăriei din comuna Prundu, prin care eram invitați să participăm la un proiect inițiat de ENEL în parteneriat cu primăria Prundu, intitulat generec ENEL  TE AJUTĂ SĂ CONSUMI RESPONSABIL ENERGIE ELECTRICĂ. 

Titlul acestui proiect atipic pentru un furnizor de energie electrică, al cărui scop este acela să-și vândă produsul ca să realizeze profit,  ne-a stârnit curiozitatea, ceea ce a și determinat deplasarea noastră în această comună. Inițial am crezut că vom vedea câțiva reprezentanți ai ENEL-ului mergând pe la casele oamenilor împărțind pliante și fluturași.

 Ajunși la sediul primăriei am întrebat unde-l putem găsi pe domnul primar și pe reprezentanții de la ENEL.   Am fost îndrumați către sala de sport a comunei. Am crezut că cineva a făcut o glumă cu noi, deoarece în sala ticsită de prundeni se desfășura un foarte frumos spectacol artistic.

Lămurirea noastră avea să survină ceva mai târziu, când un domn a întrerupt spectacolul spund că acesta va continua după ce tombola își va desemna câștigătorii. Toți oamenii prezenți în sală veniseră cu câte patru becuri vechi și au primit în schimb patru becuri noi, economice și un talon de participare la o tombolă cu premii ce constau în aparatură electrocasnică, care în urma unor extrageri avea să-și desemneze câștigătorii.  

După acordarea premiilor, a avut loc o conferință de presă, ocazie cu care domnul Radu Coșarcă directorul de imagine al ENEL a dorit să facă câteva precizări legate de scopul și motivul care l-a determinat să aleagă comuna Prundu ca partener în derularea acestui proiect.

“ Am venit azi cu bucurie în comuna Prundu  pentru că este a cincea ediție a acestui proiect prin care îi învățăm pe oameni să aducă becurile clasice care consumă mai multă energie, iar noi le schimbăm cu becuri noi, economice. Este un proiect pe care este greu să-l categorisești, pentru că are valențe multiple atât în zona responsabilității sociale, a companiei, în zona inovației, a sustenabilității, a dezvoltării durabile despre care se tot vorbește. Noi credem că dezvoltarea durabilă constă atât în ceea ce facem ca principal obiectiv de activitate al companiilor noastre de distribuție, modernizarea rețelelor, pentru mentenanța lor, dar credem că dezvoltarea durabilă este și în fiecare dintre noi, adică în măsura în care avem acces la tehnologie, avem acces la cunoștințe. Noi încercăm prin acest proiect să deschidem câte o portiță în fiecare direcție, de aceea am făcut din eveniment, cu ajutorul primăriei, am făcut un eveniment cultural artistic, o ocazie de a întruni comunitatea în Prundu, de a-și vedea tinerele talente și desigur de a lua cunoștință de faptul că prin câteva mici trucuri tehnologice poți să economisești bani, bani cu care poți să-ți dezvolți anumite laturi ale existenței, inclusiv cele culturale, educative sau recreative. Sigur , cu o floare nu se face primăvară, dar dacă învățăm să fim gospodari în toate domeniile vieții, atunci efectul se multiplică. În fiecare an alegem o comună. Anul acesta am ales Prundu, pentru că în primul rând am fost impresionat de felul în care arată comuna, probabil că dacă am fi fost în Franța ar fi fost numit village des  fleurs, ei au o rețea în Franța în care remarcă localitățile care sunt înverzite, sunt înflorite, cultivate. Deci Prundu, în Franța ar fi fost village des fleurs. Ne-a plăcut pentru că arată o viziune, o viziune de dezvoltare a autorității locale, pentru că nu este vorba doar de flori, este vorba lungile șiruri de copaci plantați ca pe bulevardele marilor orașe, este vorba de canalizare și este vorba de iluminatul public, bazat pe led-uri și atunci am spus, pentru că atunci când am dezvelit placa, pe placă scrie că este o localitate integral iluminată cu becuri economice și ecologice, este cazul comunei Prundu.”

DSCF2253DSCF2270DSCF2250

Domnul primar Cătălin Corbea, despre acest eveniment a spus:

“ Sunt bucuros pentru că ENEL-ul ne-a ales pe noi ca parteneri în derularea acestui proiect.  Motivația ENEL-ului în alegerea făcută, după cum ne-au spus, a fost aceea că au fost plăcut impresionați de felul cum arată comuna ca  amenajare peisagistică,  faptul că concetățenii mei se bucură de toate utilitățile de care dispun locuitorii orașelor,  buna relație de colaborare dintre locuitorii comunei Prundu cu furnizorul de energie electrică și nu în ultimul rând datorită faptului că localitatea noastră dispune de un iluminat public stradal economic.  Datorită acestui proiect, absolut toate gospodăriile din comună au primit gratuit de le ENEL câte 4 becuri economice,  explicându-li-se totodată oamenilor și alte modalități prin care se pot face economii la electricitate, economii ce ulterior vor fi reflectate în valorile mai mici ale facturilor pe care le vor primi…”

Când am plecat din Prundu, am înțeles că acolo se găsește primarul potrivit, la locul potrivit.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *