Particule radioactive suspecte, detectate in Europa. SUA au trimis un avion special pentru verificari

Oamenii de știință au descoperit un nivel ridicat de radiații nucleare în șapte țări europene diferite. Aceștia au precizat că este vorba despre particule radioacvtive suspecte, iod 131, existând speculaţii privind un test atomic rus.

Particulele au fost găsite luna trecută în Norvegia, Finlanda, Polonia, Republica Cehă, Germania, Franța și Spania. Autoritățile din Finlanda și Franța au anunțat abia acum însă că au găsit această substanță.

Iodul 131 a fost detectat în ianuarie, în nordul Norvegiei, însă, de atunci, s-a deplasat, treptat, în restul Europei. Potrivit unor experţi, particulele radioactive ar fi putut fi aduse de vânt din estul Europei, răspândindu-se în Finlanda, Polonia, Cehia, Germania, Franţa  şi Spania.

 Institutul francez pentru Radioprotecţie şi Siguranţă Nucleară (IRSN) a confirmat, în urmă cu câteva zile, depistarea în atmosferă a unor izotopi radioactivi. „Iod de tip 131, un radionucleid artificial, a fost detectat, în ianuarie 2017, în aer şi la nivelul solului în Europa. Prima semnalare a fost făcută după prelevarea de mostre în a doua săptămână a lunii ianuarie în extremitatea nordică a Norvegiei. Iod 131 a fost depistat şi în Finlanda, Polonia, Cehia, Germania, Franţa şi Spania până la sfârşitul lunii ianuatie”, a transmis IRSN într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Cantitatea detectată nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană

Substanţa este găsită, de obicei, alături de alte materiale radioactive, ceea ce nu a fost cazul şi de această data. Deocamdată nu este clar de unde a fost eliberat în mediu iodul 131, iar Forţele Aeriene americane au trimis la baza militară britanică Mildenhall un avion de tip WC-135C cu numărul de înmatriculare 62-3582 şi indicativul „Cobra 55″, având rolul depistării unui presupus test nuclear sau a altei surse radioactive.

„Măsurătorile efectuate în estul Europei relevă că nu sunt alte produse, precum cesiul radioactiv, care ar fi apărut în cazul unui accident la un reactor nuclear”, a declarat Jérôme Joly, directorul adjunct al IRSN. Cantitatea detectată deocamdată nu prezintă pericolele pentru sănătatea umană, a dat asigurări Institutul de Radioprotecţie şi Securitate Nucleară (IRSN) din Franţa.

Iodul 131 este asociat cu bombele atomice şi a fost găsit în toată lumea după testarea acestui tip de arme, precum şi după accidentele de la centralele nucleare Cernobîl şi Fukushima.De asemenea, se foloseşte la tratarea unor forme de cancer şi altor boli.

 



« (Previous News)



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *