Pamantul este o fiintă vie, dar… sunt suficienti ‘’binevoitori’’ care-i grabesc sfarsitul in mod inconstient

Cu ocazia Zilei internaționale a Dunării, Let’s Do lt, Danube a organizat o amplă acțiune de ecologizare a canalului Cama din Giurgiu. Acestei inițiative li s-au alăturat majoritatea partidelor politice, instituțiile administrației locale precum și alte organizații apolitice.  Acțiunea a fost de un real succes. Dintre liderii de partid prezenți  l-am remarcat pe domnul Toma Petcu în dubla s-a calitate, aceea de președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, cât și de președinte al noului partid înființat ALDE, rezultat din fuziunea dintre PLR și PC. Ținând cont de calitatea domnului Toma Petcu de reprezentant al protecției mediului, printre puținele momente de pauză, în timp ce strângea pet-uri,  despre care știm că nu sunt biodegradabile, am reușit să obținem câteva cuvinte cu privire la acțiunea la care participa activ.

La nivelul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și la nivelul Agenției Locale pentru Protecția Mediului există un parteneriat cu cei de la Let’s Do lt, Danube, prin care se ecologizează anumite zone din orașul nostru. Organizația ALDE a primit invitația din partea organizatorilor pentru a-și aduce aportul la această acțiune și așa cum este normal am răspuns prezent, alături de o parte din membrii organizației de partid. Consider că prin această activitate, orașul nostru beneficiază de un mediu mai curat în zonele în care primăria or nu are atribuțiuni de ecologizare a zonei, or nu dispune de capacitatea tehnică și umană pentru a desfășura această activitate.”

Cred că acțiunile de acest gen au rol mai mult de educație cetățenească, poate în sfârșit oamenii vor înțelege odată pentru totdeauna, că nu este nimeni obligat să strângă gunoaiele aruncate te miri pe unde nici nu gândești, așa cum nu este nimeni obligat să te apere de boală împotriva propriei tale voințe. Pentru că o zonă neecologizată o lungă perioadă de timp este mediul propice dezvoltării unor bacterii, viruși, extrem de periculoși și nocivi pentru om. Simbioza dintre oameni și pământ nu suportă compromisuri. Pentru o viață sănătoasă este impetuos necesar existența unui mediu curat. Un pământ curat înseamnă viață sănătoasă pentru generațiile viitoare. Felicitări și mulțumiri celor care și-au răpit din timpul dumnealor liber, pentru ca nouă celorlalți să ne fie mai bine, cel puțin din acest punct de vedere.

I.C.MANDU

11255346_1091841454159790_529540888_o 11653928_1091841210826481_347954389_o 11660289_1091841390826463_711158169_o 11660430_1091841627493106_2126054166_o DSCF2311 DSCF2312 DSCF2313 DSCF2314 DSCF2315 DSCF2319 DSCF2323 DSCF2327






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *