OTRĂVEȘTE, DAR ÎL MĂNÂNCĂ TOȚI ROMÂNII! AFLĂ DESPRE CE TIP DE PEȘTE E VORBA!

Probabil pentru că are un preț mai mic și se găsește cam peste tot, pangasiusul este un sortiment de pește foarte cumpărat și de români. Specialiștii avertizează însă că testele de laborator demonstrează clar că acest aliment e o bombă toxică pentru sănătatea omului. Interesant e că, deși toată lumea știe cât e de nesănătos,  încă nu există o lege care să stopeze comercializarea peștelui pangasius. Oamenii de pe întregul mapamond îl cumpără pentru că nu are oase și gustul său neutru este plăcut, iar prețul de vânzare e foarte mic. De ceva vreme, pe internet circulă mai multe mesaje în care consumatorii sunt atenţionaţi să evite peştele pangasius, întrucât acesta ar fi toxic. Se pare că peştii pangasius sunt plini cu un nivel ridicat de otrăvuri şi bacterii pentru că aceştia trăiesc în râul vietnamez Mekong, una dintre cele mai poluate ape de pe planetă. Oamenii de ştiinţă au efectuat teste de laborator şi au anunţat evitarea consumării datorită riscurilor mari de contaminare. Astfel, pe lângă faptul că trăiesc într-un mediu poluat, peştii de tip pangasius sunt injectaţi cu hormoni proveniţi din urină deshidratată, deoarece crescătorii au constatat că, în felul acesta, peştii cresc mai repede şi carnea lor devine mai fragedă. Chiar şi în aceste condiţii, pangasius este exportat în Statele Unite, Uniunea Europeană şi Japonia.

Sursă Ştiri.com.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *