În perioada de dinainte de 1989, în țară libertatea era îngrădită de sistem. Singurele momente în care tinerii aveau posibilitatea să simtă gustul libertății le era oferit de un rebel al acelor timpuri, care reușea imposibilul. Împletea așa cum numai el a fost capabil poezia, muzica populară, muzica cultă cu muzica rock și folk-ul, iar toate aceste ingrediente contopite generau sentimentul sublim de dragoste de țară. Adrian Păunescu, pentru că el a fost cel care a înființat în anul 1973 Cenaclul Flacăra reușea pe oriunde susținea concerte să le creeze tinerilor o zonă liberă. Zonă Liberă unde tinerii se puteau manifesta ca orice alt tânăr liber de orice fel de prejudecăți, așa cum trăiau și simțeau un eveniment asemănător toți tinerii din  afara sistemului comunist, tinerii care trăiau în occident cum se spunea atunci.

Din păcate flacăra cenaclului s-a stins în anul 1985. Adrian Păunescu a fost părintele unei generații de artiști. Noi, tinerii de atunci, parcurgeam sute de kilometri cu trenul sau cu autobuzul, dormeam prin gări, pe băncile parcurilor sau pe tribunele stadioanelor unde aveau loc aceste mega spectacole cu iz de libertate. Imaginați-vă sentimentul de mândrie locală pe care-l trăiam atunci când mă aflam spre exemplu într-o localitate din inima Ardealului, iar Adrian Păunescu  anunța cu vocea sa  de tenor că pe scenă intră Mihaela Giurgiu. Și … apărea o fată sensibilă și finuță ca lujerul unei frezii, cu păr bălai și ochi albaștri ce ținea în mână o chitară rece. Rumoarea se transforma ca prin farmec în liniștea de dinaintea furtunii încă de la primele acorduri de chitară, ca mai apoi  vocea inconfundabilă a acestui copil al giurgiului să-ți dea frâu liber imaginației. După ce termina  de interpretat melodia, ca nimeni alta se dezlănțuia  furtuna de aplauze care nu se mai termina solicitând bisuri. Cred că mai am și acum albumul de muzică folk, două discuri de vinil, unde pe unul dintre ele avea și Mihaela înregistrate două melodii alături de alți mari interpreți ai genului folk.

Am revăzut-o pe Mihaela, Mihaela Țițeica pentru că ea a fost Mihaela Giurgiu, steluța noastră de Dunăre, care a făcut ca Giurgiu să fie cunoscut în toate colțurile țării în perioada 1982-1983, cât a fost membră a Cenaclului Flacăra. Așa cum spuneam, am revăzut-o pe Mihaela cu mare drag de această dată ca profesor la clasa de canto muzică ușoară și populară din cadrul Școlii Populare de Artă, care funcționează sub tutela Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu.  Timpul a trecut parcă pe lângă ea. A rămas neschimbată, doar că de această dată nu mai avea chitara.

Despre elevii ei mi-a vorbit numai la superlativ, spunea despre Maria Popa că este o voce despre care vom mai auzi cu siguranță, dar nu este singura. Mi-a vorbit și despre Iulia Dragomir, Crina Negoiță, Maria Buzea și mulți alți elevi din cei 36 pe care-i are la clasă. Mi-a vorbit de asemenea cu mare drag despre concursurile la care a participat, unde elevii ei au obținut binemeritate locuri unu și doi. De asemenea este mândră de grupul vocal „Melos”, care va susține concerte sublime cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an. Visul Mihaelei este legat de participarea în acest an la un concurs internațional, care va avea loc la Viena. Dar acest lucru depinde doar de părinții copiilor.

Dacă are o frustrare este aceea că elevii ei nu au posibilitatea să cânte cu orchestră, acum fiind nevoiți să cânte doar după negativ. În marile concursuri de muzică solistul cântă cu orchestră, or elevii ei nu au această experiență, care de cele mai multe ori dau câștigătorul. În finalul scurtei noastre discuții, deoarece avea la clasă o scumpă și drăgălașă fetiță căreia nu am dorit să-i răpesc din timp, Mihaela a spus că fără eforturile susținute de directoarea acestei instituții, doamna Carmen Mihaela Pețanca, aproape ar fi fost imposibil ca Școala de Artă din Giurgiu să obțină rezultatele meritorii cu care se mândresc atât Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu, Școala Populară de Artă Giurgiu, elevii școlii, părinții copiilor și nu în ultimul rând, noi, toți giurgiuvenii.

I.C.MANDU