Oamenii de stiinta anunta ca au descoperit un nou continent, Zealandia

Oamenii de știință vin cu o nouă descoperire care desființează ceea ce se știa până acum că pământul are șapte continente. Potrivit acestora, un al optulea continent ar putea fi clasificat și adăugat celor deja existente.

Este vorba despre Zealandia, un continent cât două treimi din Australia, potrivit BBC News, care a existat sub partea de sud-vest a Pacificului.

Materialul a apărut într-o revistă de ştiinţă, Geological Society of America, cu titlul „Zealandia: Continentul ascuns al Pământului”.

Mai exact, Zealandia este o zonă de pământ aflat sub nivelul mării aproape complet, situat în sud-vestul Pacificului, care s-ar afla sub Noua Zeelandă.

Cercetătorii spun că Zealandia se clasifică în categoria continentelor, iar acum au făcut noi cercetări pentru această recunoaștere oficială în jurnalul Geologic al Societății Americane.

Nick Mortimer, autorul articolului și un cercetător din Noua Zeelandă, a declarat că studiile cu privire la Zealandia au durat mai mult de două decenii. ”Nu a fost o descoperire dintr-o dată, ci una treptată” explică oamenii de știință. Zealandia a fost studiată ani de zile și s-a descoperit că abundă în combustibili fosili, având o ”valoare de piață” de zeci de miliarde de dolari.

Suprafaţa de 4,9 milioane de km pătraţi este în proporţie de peste 90% sub apă. Doar punctele cele mai înalte, Noua Zeelandă şi Noua Caledonie, sunt deasupra nivelului mării, Zealandia fiind cel mai mic continent al lumii.

Dacă recentele descoperiri sunt acceptate de comunitatea ştiinţifică, cartografii  vor adăuga, probabil,  un al optulea continent în viitoarele hărţi.

Sursa libertatea.ro

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *