O lume  nebună, nebună , nebună

 De 25 de ani ne învârtim într-un carusel al incertitudinilor, al speranţelor fără nici un fel de suport logic, trăim în ţara tuturor posibilităţilor în care mari anonimi ajung să hotărască destinele noastre şi ale copiilor noştri. În fiecare zi suntem bombardaţi cu informaţii truncheate care se vor adevăruri. Sunt adevărurile unor moguli de presă care răspund ca nişte marionete comenzilor venite din afara graniţelor ţării.  Independent de voinţa mea revăd cu ochii minţii momentele de dinaintea revoluţiei sau loviturii de stat, sau cum dracu s-o mai fi numind, când Ceauşescu vorbea de agenturili străine care aveau interesul să destabilizeze o ţară. Eu, ca şi atâţia alţii asemenea mie îl consideram nebun, nebun după putere, un megaloman fără discernământ care asemenea unei reptile lovite încearcă cu efortul ultimelor zvârcoliri să ne mai împroşte cu veninul disperării. Dar cu toate că nu aş vrea să îmi mai amintesc de el şi  de nomenclatura lui, trebuie să mă repet şi cu amar o spun, că sunt unul din cei care au urât comunismul până dincolo de raţional ,iar acum cu părere de rău o spun, am ajuns să-l regret. În toată fiinţa mea există o mare suferinţă datorată faptului că am ajuns să regret ceea ce am urât mai mult, este cel mai rău lucru care se poate întâmpla în viaţa unui om. Nu cred că sunt nevoit să mă explicitez de ce sunt dezamăgit, pentru că toţi oamenii din ţară cred că a suferit aceeaşi dezamăgire chiar dacă nu a urât asemenea mie. Cu toţi cred că ne-am dorit, înainte de a ne transforma în megalomanii în care ne-am transformat de curând, cu toţi ne-am dorit să putem merge cu fruntea sus, să nu ne mai frică de securitate, securitate care habar nu avem ce rău putea să ne facă, dar cum se spune acum pe surse, da acele surse reuşiseră performanţa să ne facă să ne fie atât de frică de securitate încât în acele vremuri devenise ca un fel de psihoză generală, să nu ne mai fie frig în casă, să avem energie electrică şi să nu mai mâncăm soia, peşte congelat, adidaşi şi tacâmuri. Ei bine, a venit revoluţia şi s-a schimbat regimul, nu mai este comunist e clar, dar ce fel de regim avem dracu ştie că eu unul nu ştiu, pentru că democraţie nu cred că este, iar dacă aşa arată democraţia cum trăim noi îmi doresc să se întoarcă comunismul din secunda imediat următoare . Dar nu cumva mai bine tac  că  cine ştie pe cine deranjez şi…posibil să auziţi în curând că am avut un “accident” programat…  Va urma.

 

I.C.MANDU



« TABLETA DE CULTURĂ (Previous News)



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *